Oltenii vor puncte să culeagă, de la Marea Neagră

0
528

Viitorul Constanţa – Universitatea Craiova

Ovidiu, stadion: „Central – Academia Hagi”, duminică, ora 18.30

Viitorul Constanţa: Râmniceanu – Hodorogea, Ţâru, M. Constantin, Ganea – Dumitrescu, Vână, Dani Lopez – Eric de Oliveira, Herea, Fl. Coman. Antrenor: Gheorghe Hagi. Rezerve: Buzbuchi – T. Băluţă, K. Boli, Chiţu, Ţucudean, Mladen, Cicâldău.

Universitatea Craiova: Calancea – Spahija, Tiago Ferreira, Briceag – Dimitrov, Zlatinski, Mateiu, Burlacu – Al. Băluţă, Mitriţă, Gustavo. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve: Mitrovic – Screciu, Kelic, Bancu, Bărbuţ, M. Roman, Al. Popescu.

După două succese consecutive, Universitatea Craiova joacă în acest week-end pe litoral, contra campioanei, Viitorul

craiova viitorulDupă 6 etape, Ştiinţa e în grafic, e pe podium. Cam departe de lider, ţinând cont că a jucat 4 meciuri acasă şi numai 2 în deplasare, dar a pus tot 4 puncte faţă de zona play-out. Trecând peste statistică, Universitatea lui Devis Mangia nu impresionează prin joc, aducând puţini fani la stadion, iar oltenii sunt pretenţioşi la acest capitol şi încă nostalgici după perioada cu Mulţescu. Din lipsa fanilor s-a născut probabil şi zvonul instalării cuplului Piţurcă-Neagoe în locul antrenorului italian, care este apărat însă atât de finanţatorul Rotaru, dar şi de „cifrele Instat”. Lotul Ştiinţei pare să fie superior celui de anul trecut, în sensul că sunt destule posturi dublate, banca este mai „lungă”. O problemă o reprezintă schimbarea sistemului de joc, într-un 3-4-3, în condiţiile în care trebuie integraţi şi doi stoperi aduşi în vara aceasta: Spahija şi Tiago Ferreira. O altă problemă este iscată de folosirea jucătorului under 21. Dacă anul trecut Ivan era titular indiscutabil şi putea juca fără probleme 90 de minute meci de meci, în acest sezon „juniorii” trebuie mai degrabă forţaţi, decât se impun ei în primul „11”. În plus, dacă Ivan lipsea, existau alternative chiar pe postul său, Manea, Petre sau Markovic apărând în rarele ocazii în care absenta jucătorul care avea să fie vândut în Rusia. Acum, sunt două soluţii pentru locul „juniorului”: Screciu şi Burlacu. Pe creşterea în joc a primului se miza în principal, însă puştiul de 17 ani este în scădere de randament. În plus, cei doi nu evoluează pe acelaşi post, iar înlocuirea unuia dintre ei presupune, conform viziunii lui  Mangia, două înlocuiri, fiindcă italianul nu agreează improvizaţiile. Spre exemplu, Bancu ar putea evolua fără probleme în centrul liniei mediane, cum a făcut-o cu succes în unele meciuri din sezonul trecut. În alte condiţii, Bancu, Mateiu sua chiar Zlatinski (atunci când va reveni Rossi) pot sări din schemă din cauza „regulii under 21”. De notat ar fi şi că Bărbuţ, jucător care a impresionat la Timişoara, nu se simte deloc bine sub comanda lui Devis Mangia, în ultimele două meciuri nefiind utilizat.

Ultima întâlnire directă, extrem de controversată

Craiova şi Viitorul s-au întâlnit în play-off-ul trecut şi şi-au împărţit victoriile. După ce Mateiu a adus 3 puncte Ştiinţei cu golul din ultimul minut de la Ovidiu, Florinel Coman a fost decisiv în retur, la Piteşti. Această dispută a fost întoarsă pe toate feţele de presa pro-fcsb, care a considerat că Universitatea nu a evoluat cu cel mai bun 11, pentru ca Viitorul să câştige titlul în detrimentul echipei lui Becali. Craiova şi Viitorul şi-au jucat însă şansele pe teren, aşa cum o vor face şi duminică seara, în duelul celor mai tinere echipe din Liga I. Viitorul şi Craiova s-au mai întâlnit de opt ori în Liga 1, de patru ori au câştigat dobrogenii, de două ori s-au impus oltenii, iar alte două jocuri s-au încheiat la egalitate. Primul meci a avut loc în 2014, 2-2 pe fosta arenă „Ion Oblemenco”, cu duble pentru Curelea şi Mitrea. În retur, la Chiajna, pe 1 martie, actualul jucător al Ştiinţei, Alex Mitriţă, a înscris cel mai rapid gol al campionatului 2014-2015, în secunda 36, iar Nuno Rocha a egalat. În ediţia 2015-2016, cele două s-au duelat doar în sezonul regulat, când de fiecare dată s-a impus trupa lui Hagi, 2-1 la Craiova  (Fl. Tănase, Aganovic/Vătăjelu) şi 4-0 la Ovidiu (Nicoliţă, Fl. Tănase – dublă, Aganovic). Întâiul succes din contul oltenilor în Liga 1: 28 august 2016, Craiova – Viitorul 2-1, marcatori Bancu, Măzărache, respectiv Casap. Pe lângă cele opt partide din Liga 1, acestea s-au mai întâlnit în Cupa României 2014-2015, victorie Craiova cu 2-1, şi în Cupa Ligii 2015-2016, 9-8 pentru Viitorul după executarea loviturilor de departajare.

La capitolul „ecşi”, Cristi Ganea, reprofilat fundaş stânga de Hagi, a fost al doilea golgheter al Craiovei în Liga a II-a, acum 3 ani, în timp ce oltenii Băluţă şi Mitriţă au crescut la curtea „Regelui”.

 

Viitorul nu a marcat în ultimele 5 meciuri

 

Viitorul dispută meciul cu Ştiinţa între cele două manşe ale play-off-ului Europa League, iar în joc sunt pentru Academia lui Hagi cel puţin 5 milioane de euro, dar după rezultatul din tur probabil că „Regele” nu-şi mai face calcule cu aceşti bani. Oricum, jucători importanţi precum Eric, Florinel Coman, Herea sau Hodorogea n-au fost titulari joi seara. Şi Craiova a întâlnit formaţia concernului RedBull, într-un meci de pregătire disputat acum un an în Alpii austrieci, terminat fără goluri. Pe de altă parte, gazdele sunt presate de poziţia din clasament, iar un eşec contra Universităţii i-ar îndepărta şi mai mult de zona play-off-ului. Dacă alb-albaştrii sunt neînvinşi în Liga I şi vin după două victorii, ambele cu 1-0, puştii lui Hagi n-au câştigat decât în runda de debut, meciul cu Gaz Metan, scor 3-0, iar în următoarele cinci meciuri nu au mai reuşit să înscrie. În condiţiile în care gazdele au pierdut câţiva titulari, au moralul afectat de parcursul din campionat şi cele două eliminări (iminentă a doua) din cupele europene, dar şi obosiţi după partida cu Salzburg, un eşec la malul Mării Negre ar fi greu de digerat de către suporterii Ştiinţei, care oricum nu sunt ahtiaţi după jocul etalat în era Mangia.

10 lei biletul în peluza olteană

Se anunţă o galerie numeroasă a Universităţii Craiova în partida de la Ovidiu, fiindcă fanilor care vor pleca din Bănie şi din Bucureşti li se vor alătura mulţi suporteri prezenţi în această perioadă pe litoral. Suporterii Ştiinţei care doresc să participe la meciul cu FC Viitorul trebuie să achiziţioneze bilete în „Sectorul Oaspeţi”, preţul fiind de 10 lei. Casele de bilete din incinta stadionului „Central” vor fi deschise duminică, în intervalul orar 10:00 – 18.30.