Atentatul de la Barcelona. Bilanţul morţilor a crescut la 14 şi al răniţilor la 130 de persoane

0
430

barcelonaServiciile de urgenţă din Spania au anunţat, ieri, că încă o femeie a decedat în urma atacului terorist din oraşul Cambrils, iar bilanţul atentatelor din Catalonia ajunge la 14 morţi. Femeia era internată în stare critică la spitalul universitar „Joan XXIII” din provincia catalană Tarragona. Este prima persoană care a murit în urma atacului din Cambrils. Şapte persoane, inclusiv un ofiţer de poliţie, au fost rănite în cursul incidentului de la Cambrils, după ce atacatorii au intrat cu un vehicul într-un grup de persoane. Presa spaniolă relatează că vehiculul s-a răsturnat în cursul atentatului, iar atacatorii au fost împuşcaţi de poliţie. Cambrils este un oraş turistic aflat la aproximativ 130 de kilometri sud de Barcelona. Cel puţin 13 persoane au fost ucise, iar alte peste 100 au fost rănite, 15 fiind în stare gravă, în atentatul comis joi după-amiază în oraşul spaniol Barcelona. Atacul a fost revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic. Numărul persoanelor rănite în urma atacurilor teroriste care au avut loc în oraşele Barcelona şi Cambrils a ajuns la 130, au anunţat ieri serviciile spaniole de urgenţă. 17 dintre răniţi se află în stare critică, iar alţi 30 au răni grave, a precizat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă. 13 persoane au fost ucise în urma atentatului comis joi după-amiază în oraşul spaniol Barcelona. Un camion a intrat în mulţime pe bulevardul Las Ramblas, iar atacul a fost revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic. Mii de persoane, inclusiv regele Spaniei, Felipe al VI-lea, şi premierul spaniol Mariano Rajoy, au ţinut, ieri, un minut de reculegere în memoria victimelor atacurilor teroriste. Felipe al VI-lea, Mariano Rajoy şi guvernatorul regiunii Catalonia, Carles Puigdemont, au stat în faţa mulţimii adunate în Placa de Catalunya, în apropiere de locul în care autorul atacului terorist a intrat cu un camion în oamenii care se plimbau. La finalul minutului de reculegere, participanţii au început să aplaude şi să scandeze în repetate rânduri „Nu îmi e teamă, nu îmi e teamă!”. Mai multe persoane au depus flori, au aprins lumânări şi au întins steaguri ale Spaniei pe asfalt. Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a decretat trei zile de doliu naţional în urma atentatului comis în oraşul Barcelona.