Handbal (f): Chiar dacă un joc test, derby oltenesc la Polivalentă

0
265

DERBY OLTENESCSCM Craiova – HCM Rm. Vâlcea, astăzi, ora 17:30

Handbalistele lui Bogdan Burcea deschid, astăzi, ediţia cu numărul 10 a Cupei Craiova, cu un joc în care dau piept cu cealaltă grupare oltenească din Liga Naţională, HCM Râmnicu-Vâlcea. Două ore mai târziu, de la 19:30, pe parchetul Polivalentei vor intra Dunărea Brăila şi Danubius Galaţi. Formaţia moldoveană, promovată în acest an în elita handbalului românesc, va fi următoarea adversară a alb-albastrelor, sâmbătă, de la 19:30. Contra Dunării Brăila, SCM va evolua duminică la prânz (ora 12:00). „Turneul va fi important pentru noi, privind pregătirea. Nu ne interesează rezultatele, vrem să legăm cât mai bine relaţiile de joc. Vreau să precizez că deciziile privind jucătoarele care au venit şi cele care au rămas în lot au fost exclusiv opţiunile mele. Am încercat să cooptăm sportive care ştiu cum sunt meciurile grele. Avem un lot valoros, chiar dacă nu este numeros. Având destule achiziţii nu vom putea avea un lot omogen într-o perioadă scurtă. A contat şi lipsa de la antrenamente a jucătoarelor Valentina Ardean Elisei şi Laurisa Landre, convocate la lotul naţional (n.r. al României şi Franţei, la Jocurile Olimpice). Pentru nivelul actual de pregătire sunt mulţumit”, spunea miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, tehnicianul Bogdan Burcea.