Şi în Germania se pare că e valabilă rostirea românească „nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită”. La câteva săptămâni de la atentatele de la Wurzburg şi Ansbach, două din patru fiind revendicate de Daesh, guvernul german, prin vocea ministrului său federal de Interne, Thomas de Maiziere, a anunţat, de dată recentă, o serie de măsuri exprese privind amplificarea măsurilor de combatere a terorismului. Vizate sunt interdicţia voalului integral în locuri publice; ranforsarea video-supravegherii şi a mijloacelor de control a internetului; angajarea a alte 15.000 de poliţişti, până în 2020; extensia autorizaţiilor de ascultare a telefoanelor; interzicerea finanţării moscheilor de către organizaţiile străine; interzicerea dublei naţionalităţi pentru jihadişti ş.a.m.d. Anunţul survine în momentul în care cota de popularitate a cancelarului german, Angela Merkel, este în scădere sensibilă, se vorbeşte chiar de 12 puncte, stabilizată undeva la 47%, cu numai o lună înainte de alegerile regionale în Mecklenburg Pomerania occidentală, landul Angelei Merkel, la 4 septembrie, şi la Berlin la 18 septembrie. Măsurile enunţate de Thomas de Maiziere frapează prin rigoarea lor, într-o ţară care, cu puţin timp în urmă, excela prin toleranţă şi orice discuţie despre terorism părea anacronică. Thomas de Maiziere, ministrul federal de Interne (CDU) a cerut imperativ facilitarea expulzării străinilor cu abateri de la legislaţia germană, care reprezintă un pericol pentru securitatea publică. Încă de anul trecut, la 4 septembrie 2015, guvernul german anunţase că imigranţii care nu respectă legile ţării au vocaţia expulzării. Atunci, sute de mii de refugiaţi din Siria, Irak, Afganistan, din Africa, se doreau primiţi în noul El Dorado. În pofida atentatelor amintite, Angela Merkel n-ar fi vrut să cedeze, politicii sale. În fapt, anul acesta, 13.000 de străini în primul semestru, cu 4.000 mai mult decât în tot anul 2015, au fost expulzaţi. De asemenea, Germania a primit numai 117.500 străini în primul semestru, faţă de 1 milion, în tot cursul anului trecut. Lucrurile rămân oarecum neclare. Fiindcă, ne aflăm cu un an înaintea alegerilor parlamentare, programate a avea loc la sfârşitul lui septembrie 2017. Nu este cert dacă Angela Merkel va mai candida pentru un nou mandat. În schimb, aliatul său istoric CSU, din Bavaria, de la începutul crizei imigranţilor poziţionat pe o linie dură, prin Horst Seehofer, liderul CSU şi ministru-preşedinte al Bavariei, land atins de atentatele din luna iulie, rămâne încredinţat că restricţiile faţă de imigranţi sunt o condiţie sine qua non pentru securitatea ţării. Aliatul de guvernare al cancelarului – SPD –, în plină prăbuşire în sondaje, încearcă o detaşare, în perspectiva alegerilor regionale, deşi succesele economice sunt incontestabile. În fine, AfD, partidul populist, antieuropean, care face de mai multă vreme din lupta contra politicii imigranţilor calul său de bătaie, a creat deja surpriza la alegerile regionale din martie a.c., fiind creditat acum cu 13% din voturi. Alegerile regionale din 4 şi 18 septembrie vor constitui un mare test pentru poziţionarea electoratului german. Dar nu numai din această cauză programul ministrului federal Thomas de Maiziere, care anunţă o schimbare de macaz, reprezintă o altă abordare pe chestiunile de securitate. Deschiderea frontierelor ţării pentru refugiaţii sirieni la 4 septembrie 2015, prin decizia Angelei Merkel, nu a fost deloc bine primită, nici în Germania, dar nici în majoritatea ţărilor din UE. Dimpotrivă. Ajustările aduse la politica migraţionistă nu au avut, până acum, nici un efect: Germania a trecut de la statutul de ţară ameninţată la cea de ţară atinsă de atentatele islamiste. În plus, negocierile cu Turcia, menite ca Recep Tayyip Erdogan să frâneze fluxul migranţilor, contra unor avantaje consistente, rămân acum discutabile, din cauza răcirii relaţiilor între Berlin şi Ankara, după ce Bundestagul a recunoscut genocidul armean. Şi întreaga atitudine belicoasă a sultanului de la Ankara, în urma puciului eşuat. Germania rămâne un pol de stabilitate al unei Europe destul de încercate şi ceea ce se rezuma prin formula ambiţioasă „Wir schaffen das” nu mai este posibil. Mai degrabă, putem vorbi de sfârşitul unei excepţii germane.
