Persoanele fizice vor putea achita impozitele şi taxele prin Internet banking sau la ghişeele băncilor printr-un sistem simplificat, iar prima instituţie de credit care va asigura acest serviciu este Banca Comercială Română (BCR). Aplicaţia poate fi descărcată de pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Contribuabilii vor avea astfel posibilitatea achitării contribuţiilor, impozitelor, taxelor sau altor obligaţii faţă de bugetul statului sau bugetele administraţiilor locale prin intermediul serviciului de Internet banking – Click 24 Banking şi phone banking – Alo 24 Banking. Utilizatorii Click 24 Banking BCR şi Alo 24 Banking BCR pot utiliza şabloanele predefinite de BCR, care permit plata taxelor şi impozitelor fără a necesita preînregistrarea pe siteurile administraţiilor publice centrale sau locale. Prin intermediul celor două servicii de Internet banking – Click 24 Banking şi phone banking – Alo 24 Banking, BCR oferă o alternativă comodă, eficientă la costuri zero prin care clienţii din toată ţara pot plăti impozite şi taxe precum: impozitul pe venituri din activităţi independente, impozitul pe venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, taxe consulare, taxe pentru eliberări de permise şi certificate, amenzi şi alte sancţiuni, asigurări sociale pentru venituri din prestări de servicii, impozitul pe clădiri de la persoane fizice, impozitul pe terenuri de la persoane fizice, impozitul pe mijloacele de transport deţinute de persoane fizice, impozitul pe venituri din concesiuni şi închirieri, etc.
MFP asigură transferul sumelor către conturile corespunzătoare
Totodată, clienţii persoane fizice pot să efectueze plata şi la ghişeele BCR, caz în care va trebui să se prezinte la bancă cu ordine de plată tipărite în formatul pus la dispoziţie de Ministerul Finanţelor. Cadrul legislativ în vigoare permite Ministerului Finanţelor Publice să deschidă conturi tranzitorii la instituţiile de credit, pe bază de convenţii bilaterale încheiate între părţi, cu scopul de a colecta contribuţiile, impozitele, taxele sau alte obligaţii faţă de bugetul general consolidat de la contribuabilii persoane fizice, clienţi ai instituţiilor de credit respective. “Banca transmite către Ministerul Finanţelor Publice, prin intermediul unui canal securizat, un mesaj electronic conţinând detaliile complete privind operaţiunile de plăţi individuale aferente sumelor colectate. În baza informaţiilor cuprinse în mesajul electronic, Ministerul Finanţelor Publice asigură transferul sumelor către conturile corespunzătoare de venituri bugetare, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data creditării contului deschis la trezoreria operativă centrală”, se precizează într-un comunicat al MFP.