Arestarea lui Bercea Mondial pentru evaziune fiscală, respinsă şi la Curtea de Apel

0
310

Curtea de Apel Craiova a respins, ieri, recursul procurorilor în dosarul lui Sandu Anghel, cunoscut drept “Bercea Mondial”. Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au solicitat, săptămâna trecută, Tribunalului Dolj, arestarea preventivă a lui Bercea Mondial pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată şi înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase, prejudiciul adus bugetului statului fiind de aproximativ 1,3 milioane de euro.

După ce, vineri seara, Tribunalul a respins solicitarea procurorilor, ieri, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Craiova, Bercea Mondial a spus că nu-şi mai aminteşte nimic şi că el nici măcar nu mai are o parte din firmele pe care este acuzat că ar fi comis faptele respective.

De această dată nici Curtea de Apel nu a ţinut cu procurorii. Judecătorii instanţei au respins recursul procurorilor, astfel că Bercea Mondial nu va fi arestat în acest dosar. Cel puţin deocamdată. Oricum acest lucru nu ar fi contat decât scriptic, în acest moment, pentru că Bercea Mondial este arestat preventiv în alt dosar, în care este judecat pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.