O fetiță care a traversat strada prin loc nepermis – lovită de o mașină

0
661

În această după-amiază, poliţişti ai Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe strada Banul Stepan.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Siliştea Crucii, aflat la volanul unui autoturism pe strada Banul Stepan, din Craiova, din direcţia Bulevardul Ilie Balaci către comuna Bucovăţ, ar fi surprins şi accidentat o minoră de 10 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii fără să se asigure. Fetița a fost transportată la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.