Eurodeputata Diana Şoşoacă, după nenumăratele recitaluri oferite prin Parlamentul României, s-a prezentat în Parlamentul European la Strasbourg, în postura de femeie vitează, un amestec de Ştefan „Cel Mare” şi Ioana d’Arc, patrioată, inventându-şi o misiune fără comună măsură cu agenda Parlamentului, dinaintea căreia umorul se vestejeşte. Convinsă că pune la punct pe toată lumea, de la Roberta Metsola la Ursula von der Leyen, Diana Şoşoacă şi-a încercat „detenta” exersată îndelung la Bucureşti. E drept se ridică puţin sau deloc de la suprafaţa solului. Tot ceea ce în Parlamentul de la Bucureşti provoca plictiseală şi pasageră iritare, la Strasbourg a declanşat ceea ce de acum ştim: Roberta Metsola a cerut scoaterea din sală a Dianei Şoşoacă, în timp ce aceasta încerca să bruieze discursul franţuzoaicei Valerie Hayer, membră a grupului Renew Europe, favorabil realegerii Ursulei von der Leyen. Liderul SOS a fost escortată în afara sălii de plen, în doi timpi şi trei mişcări. Discursul ei, cu o zi înainte, anti-Ucraina, nu căzuse deloc bine încât Roberta Metsola i-a tăiat microfonul în şedinţa de plen, după ce fosta senatoare de Iaşi depăşise timpul alocat. Refuzată de toate grupurile politice din Parlamentul European, Diana Şoşoacă a condamnat UE, pentru sprijinul susţinut pe care îl acordă Kievului în războiul cu Federaţia rusă. Or asta era mult mai grav decât un fluierat în biserică. Diana Şoşoacă ştie bănuim toate rigorile unei şedinţe de plen în Parlamentul European, dar a crezut că pune cu botul pe labe, ca la Bucureşti, pe indiferent cine va conduce şedinţa, injectată fiind sau lăsând impresia asta cu un extras de dictatură moscovită. Fără a înţelege imperativul unei realinieri, nu din mimetism provincial, ci datorită unei fireşti exigenţe de funcţionalitate. Fireşte, nu tot ce a spus eurodeputatul era blamabil cap-coadă, ci… comportamentul ei exotic. Spiritul vremii se numeşte astăzi Europa. Se poate trăi desigur şi după alte rânduieli: poţi decide să vorbeşti răstit, fără inflexiuni, etalând spirit de baricadă, o ferocitate de suprafaţă „a volintirului ambetat”, o combativitate orală strict gesticulatorie, cum a făcut-o Diana Şoşoacă, dar rişti să păţeşti ca Dinicu Golescu la Viena, când i s-a refuzat accesul la un spital de nebuni, ca să nu-i smintească de tot pe pacienţi, cu veşmintele sale orientale. Tot „spectacolul” Dianei Şoşoacă ţine de teritoriul ridicolului. Să admitem, prin absurd, că singura sa competenţă este… interesul naţional. Uneori ai impresia că eurodeputata chiar crede sincer în propria sa îngrijorare. Dădăceala din Parlamentul de la Bucureşti, tonul de dirigintă inflexibilă, de institutoare sobră, de pe vremuri, sunt ingrediente ale retoricii unei patrioate de operetă. Sudoarea neaoşă nu impresionează, nici la Strasbourg –o dată pe lună-, nici la Bruxelles în restul timpului. Într-o tabletă intitulată „Muştele noastre”, Andrei Pleşu relata o discuţie a sa cu Petre Ţuţea, cu puţin timp înaintea sfârşitului acestuia. Era o vară fierbinte ca aceasta şi pe marginea patului de spital o mulţime de muşte nu se lăsau alungate. La un moment dat Petre Ţuţea i-ar fi spus consolator: „Lasă-le! N-ai ce le face. Sunt muştele noastre. Muştele patriei”, după care ar fi conchis melancolic: „Suntem curul Europei”.
