Prin ordinul prefectului de Dolj (nr. 237/9 iulie a.c.) a fost constituită Comisia de verificare a centrelor rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilităţi şi cele destinate copiilor, care funcţionează pe raza judeţului Dolj. Verificările, derulate pe parcursul a 4 zile, la un număr de 65 de centre, s-au soldat cu identificarea a nu puţine deficienţe. Nici nu se putea altfel. Ordinul menţionat al prefectului de Dolj a venit la solicitarea expresă a lui Marcel Ciolacu, în urma scandalului cunoscut. Să admitem că riguroşii inspectori, reprezentând Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară Dolj, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Dolj, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dolj, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia al judeţului Dolj şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi-au făcut… datoria. Dispunând 128 de contravenţii, în valoare de 798,6 mii lei, nu le mai defalcăm, şi implicit suspendarea unui centru şi retragerea autorizaţiei sanitare de funcţionare în alte două cazuri. Problema în discuţie nu este nici de ordin cantitativ, nici emoţional. Ea ţine mai degrabă de o filozofie a monitorizării acestor centre, care ar trebui să aibă continuitate şi profund caracter preventiv. Şi iată câteva din deficienţele semnalate inserate în actul de control: funcţionarea fără autorizaţie de securitate la incendii, muncă nedeclarată(!?), neefectuarea operaţiunilor de dezinfectare la nivelul blocului alimentar, gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor periculoase, nerespectarea condiţiilor privind depozitarea produselor de origine animală, neefectuarea periodică a operaţiunilor de combatere a insectelor şi rozătoarelor, stingătoare expirate, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, fişe de instructaj nesemnate ş.a.m.d.. Ca să nu mai lungim vorba: exigenţă maximă la membrii comisiei de verificare! Dar până acum unde au fost? Fiindcă toate aceste constatări puteau fi preventiv înlăturate, prin controale inopinate, repetate, soldate cu recomandări de bună credinţă, tact, şi de ce nu empatie. Să ne înţelegem: în discuţia de faţă nu este vorba despre nişte verificări hei-rup-iste, cum s-a întâmplat, la centrele retidenţiale destinate persoanelor vârstnice sau persoanelor adulte cu dizabilităţi şi cele destinate copiilor, ci despre o atitudine civică, de o factură aparte, ceea ce este cu totul altceva. Bătrâni, precum aceia aflaţi acum în centrele rezidenţiale, vom fi şi noi într-o bună zi, pentru că asta cultivăm. Un coş de amenzi date, pe un ton belicos, nu înseamnă „datorie îndeplinită”, ci o mostră de strictă actualitate a acestei originalităţi în punerea pe tapet a „generaţiei expirate”, cum au numit-o insolent unii cândva. O formulă lipsită de bun simţ, menită a contraria. Ar fi de discutat apoi eventual o latură psihologică a întrecului act de control pomenit. Personalul de îngrijire, care lucrează în aceste centre rezidenţiale, n-are o misiune deloc uşoară. Din atâtea şi atâtea motive. Unele şi greu de descris. Bătrânii neputincioşi indignează pe tineri şi o societate „ca să progreseze” nu-şi poate pierde timpul cu melancolii. Şi e trist să vedem cum bătrâneţea este o culpă, ceea ce nu face decât să confere un plus de consistenţă „originalităţii româneşti”. Lecturând sinteza actului de control singura întrebare care mi-a fost stârnită a fost următoarea: ce funcţionari riguroşi are statul. Mai ales când primeşte comanda, pe un ton imperativ.
