Controale în domeniul silvic

0
444

În perioada 10 –16 iulie 2020, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică din I.G.P.R., polițiștii au acționat la nivel național pentru protejarea fondului forestier și prevenirea și combatere faptelor ilicite în domeniul silvic.

În intervalul menţionat, au fost efectuate749 de controale, pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos.  Au fost verificate 247 de obiective cum sunt exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare și ocoale silvice. Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 62 de dosare penale în care sunt cercetate 52 de persoane și au fost aplicate 155 de sancțiuni contravenționale la Legea 171/2010 – Legea contravențiilor silvice, în valoare de 255.000 de lei.  Ca măsuri complementare, au fost confiscați aproape 1.600 metri cubi de lemn fără documente legale, în valoare de aproape 480.000 de lei. Au fost înregistrate 24 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 20 dintre acestea confirmându-se în urma verificărilor.