Minorul care a provocat accidentul mortal de la Hanul Doctorului plasat sub control judiciar

0
413

Minorul de 16 ani, Matei U., care a provocat accidentul mortal în urma căruia o adolescentă de 18 ani, din Craiova, și-a pierdut viața, a fost reținut, marți seară, pe 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice. Ieri după-amiază a fost prezentat Judecătoriei Craiova, care l-a plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind pus în libertate.

Reamintim că, marți dimineață, în jurul orei 3.00, conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, un minor în vârstă de 16 ani, Matei U., din Craiova, care circula, la volanul unui Volkswagen Golf 4, în care mai erau trei prieteni, dinspre Centura de Nord a Craiovei către Hanul Doctorului, a pierdut controlul direcției şi s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma accidentului a rezultat decesul tinerei de 18 ani, Andreea, pasageră pe locul din dreapta faţă a autoturismului, pentru care medicii sosiți la fața locului n-au mai putut face nimic, şi rănirea uşoară a şoferului şi a celorlalți doi pasageri. Este vorba de doi băieţi de 15 şi respectiv 17 ani. Polițiștii au descoperit că tânărul de 16 ani consumase și băuturi alcoolice, în urma testării cu etilotestul rezultând o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele tânărului de 16 ani a fost deschis dosar penal pentru cele patru infracțiuni comise. „Evenimentul s-a petrecut pe fondul  consumului de alcool și a lipsei de experiență în conducere. În acest caz a fost deschis dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Marți seară, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. După o noapte petrecută în arestul IPJ Dolj, ieri după-amiază tânărul a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă. Propunerea a fost respinsă de instanță, care a hotărât să-l plaseze pe minor sub control judiciar pentru 60 de zile, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj, astfel că a fost pus în libertate și trebuie să respecte obligațiile impuse de judecători.