Peste 80 de candidaţi promovaţi şi şapte „picaţi”, la examenul de management

0
350

isjS-a terminat prima probă a examenului naţional pentru ocuparea funcţiilor de director, respectiv director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar. Au fost în joc 44 de posturi ”pline” şi 18 de „adjuncţi”. Au fost validate 147 de dosare, foarte mulţi candidaţi optând, aşa cum prevede legislaţia, pe mai multe posturi. Cea mai mare concurenţă a fost la „director” , unde s-au înregistrat 100 de solicitări. Examenul scris, care a durat 90 de minute, s-a desfăşurat în condiţii optime şi au apărut şi primele rezultate. „ Am avut 91 de cadre didactice înscrise şi a fost şi un absent. Avem promovaţi 83 de candidaţi şi şapte „picaţi”, la „scris”. Vom face cunoscute toate rezultatele pe site-ul nostru şi vom prezenta şi programarea celorlalte probe”, a precizat prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Va urma termenul de depunere a contestaţiilor şi, imediat după soluţionarea acestora, prezentarea oficială a tabelului cu datele oficiale, inclusiv cu programarea probelor orale.