Se joacă „tare” la Bruxelles, dincolo de zâmbetele protocolare şi mimata cordialitate, afişată în faţa presei, la cea de a doua sesiune de negocieri pe Brexit începută luni 17 iulie a.c., şi întinsă până joi, 20 iulie a.c., între echipele de negociatori conduse de Michel Barnier şi alter-ego-ul său britanic, David Davis. Calendarul divorţului între Regatul Unit şi UE deja convenit, este menţinut, iar la nivelul grupurilor de lucru se va lucra până astăzi, când este prevăzută o sesiune plenară şi o conferinţă de presă. Discutându-se mai mult exploatoriu, despre soarta cetăţenilor europeni rezidenţi în Regatul Unit şi al cetăţenilor britanici rezidenţi în UE, după Brexit, viitorul Euroatom, comunitate europeană pentru energie şi autoritatea Curţii de Justiţie a UE (CJUE), nu s-a făcut decât încălzirea pentru marile subiecte. Fiindcă de fapt, partea europeană dorea să prezinte „obligaţiile financiare ale Londrei legate de divorţ”, în speranţa că David Davis va veni cu propuneri concrete. Comisia Europeană estimează că, până la retragerea sa, cel mai târziu – teoretic – 31 martie 2019, Regatul Unit trebuie să-şi achite angajamentele financiare luate în cadrul bugetului UE. Bruxelles-ul mai reclamă, de asemenea, ca Londra să-şi ţină promisiunile şi să plătească partea sa la capitalul Băncii Europene de Investiţii, continuând să asigure o parte din pensiile funcţionarilor europeni. Echipa lui Michel Barnier, a pus pe masă un cec cuprins între 50 şi 60 miliarde euro, deşi s-a vorbit şi de 100 miliarde, dar nici o cifră nu a fost oficializată. Boris Johnson, ministrul britanic de externe, a spus că Michel Barnier a pus punctul pe „i”, dar Londra nu va plăti un euro în plus, decât dacă este necesar. Europenii ştiu că discuţia este complicată pentru Theresa May, dar contribuţia financiară nu poate fi exclusă. Bruxelles-ul se mai teme de o poziţie tactică a Londrei, pentru reducerea la jumătate a facturii şi nu va aborda discuţia pentru perioada de tranziţie şi „noi relaţii”, decât după constatarea unui „progres suficient” privind angajamentele financiare. În absenţa, probabilă, a unor „paşi înainte”, Comisia Europeană se arată pregătită pentru runda a treia a discuţiilor, prevăzută pentru luna august. Deja Theresa May crede una, Bruxelles-ul alta. Un divorţ brutal ar avea consecinţe economice greu suportabile. Iar un divorţ amiabil are capcanele lui. Şi pentru Regatul Unit şi pentru Uniunea Europeană. Apoi, britanicii vor să discute cât mai repede statutul viitoarelor relaţii între cele două părţi, pe care „cei 27” le condiţionează de soarta cetăţenilor expatriaţi, evocarea chestiunii financiare şi a frontierei între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord. Oricum, negocierile se anunţă a avea multe momente de cumpănă. Europenii care au finalizat pregătirile încă din luna mai, se arată interesaţi de a cunoaşte, în detaliu, poziţia britanică pe subiectele cheie. Zilele trecute, Tony Blair, 63 de ani, fost premier britanic (1997-2007), după ce a vorbit la începutul lunii mai de posibila reîntoarcere în arena politică, a publicat un articol prin intermediul „Institute for global change”, în care vorbeşte de un posibil compromis între Marea Britanie şi Europa. Adică Marea Britanie să rămână în sânul unei Europe reformate. Libertatea de circulaţie în cadrul UE – literă de lege – a constituit una din raţiunile centrale pentru care britanicii au votat în favoarea unei „ieşiri”, prin referendumul din 23 iunie 2016. David Cameron obţinuse în februarie 2016, cu patru luni înainte referendumului, o întărire a statutului special în Regatul Unit, prin ajutoare de urgenţă vărsate imigranţilor timp de şapte ani, dar s-a considerat insuficient de electoratul pro-Brexit. În opinia lui Tony Blair alegerea lui Emmanuel Macron a schimbat dinamica europeană. Cert este un lucru: Regatul Unit nu va putea obţine acces pe piaţa unică, fără să accepte libera circulaţie a persoanelor care muncesc în ţările UE. Numai că a mai apărut o problemă, şi „London Evening Standard” vorbeşte de faptul că Emmanuel Macron vizează „City” din Londra. Adică, relocarea băncilor, nu puţine la număr, pe teritoriul francez. Lucrurile nu se opresc aici, agricultorii englezi vor pierde subvenţiile UE şi, mai nou, se vorbeşte şi de industria farmaceutică, această urmând a fi afectată de peirderea paşaportului financiar de a vinde produsele sale în ţările UE. În chestiunea securităţii, fără nici un acord cu Europol, Regatul Unit nu va primi informaţii de la serviciile abilitate, cooperarea cu UE pe chestiuni de afaceri externe şi de securitate nu va mai avea fundament juridic. Ca să nu mai lungim discuţia, inconvenientele fiind teribile, orice este posibil, inclusiv ca Regatul Unit să rămână, în cele din urmă, chiar cu noduri în gât, aşa cum „propăvăduieşte” Tony Blair în Uniunea Europeană.
