Zborul MH 17: Kievul şi Moscova se acuză reciproc

0
454


Cine a lansat racheta care a doborât Boeingul 777 ce zbura deasupra teritoriului regiunii Doneţk. Ceea ce ştim este că nu există nici un supravieţuitor între cele 298 de persoane aflate la bord. Orice răspuns tranşant la această întrebare de coşmar este hazardant în prezent, putând avea repercusiuni diplomatice. Experţii sunt însă de acord că avionul Malaysia Airlines – Zborul MH 17 – ce decolase de pe aeroportul Schiphol – Amsterdam – la ora 12,15 (ora Bucureştiului), având la bord 298 de persoane (154 olandezi, 27 australieni, 23 malaezieni, 11 indonezieni, 6 britanici, 4 germani, 4 belgieni, 3 filipinezi şi un canadian, deşi şi un român cu dublă cetăţenie, româno-canadiană, student la Universitatea de Medicină din Cluj), n-a semnalat probleme de survol deasupra Ucrainei, însă la 10.000 de metri altitudine a pierdut contactul cu serviciul de trafic aerian, la ora 14,15 (ora Bucureştiului) fiind lovit de o rachetă sol-aer cu rază lungă de acţiune. Asemenea rachete nu sunt, de regulă, în dotarea micilor grupuri teroriste. Suntem în faţa unui act deliberat sau a unei erori de ţintă? Kievul acuză Rusia şi separatiştii, Moscova şi separatiştii acuză Ucraina. Preşedintele Petro Poroşenko a spus că armata ucraineană n-a utilizat rachete sol-aer de la începutul ofensivei „antiteroriste”, pentru că rebelii nu posedă avioane. Un consilier al ministrului de Interne, Anton Gheraşenko, a afirmat că racheta a fost lansată de un sistem Buk M2 de fabricaţie rusă, aflat în dotarea proruşilor din estul Ucrainei. La 29 iunie a.c., separatiştii au prezentat pe Twitter că au preluat controlul bateriilor de rachete sol-aer Buk dintr-o bază militară ucraineană din regiunea Doneţk. Pe site-ul oficial al autoproclamatei „Republici Populare Lugansk”, o altă teză, neverificată, susţine că avionul malaezian a fost doborât de un avion ucrainean, la rândul său doborât de forţele proruse. Autorităţile ucrainene au anunţat că examinează traiectoria rachetei graţie sateliţilor săi, pentru a determina poziţia exactă de tragere, adică dacă a fost trasă de Rusia sau din zonele independentiste ucrainene. O comisie de anchetă internaţională se va deplasa la faţa locului, pentru a face lumină în această dramă. Spaţiul aerian deasupra Doneţkului a fost închis. O nedumerire care stăruie este legată de faptul că Malaysia Airlines zbura deasupra unei zone de conflict, şi asta după ce alte companii, – Korean Air, Asiana, Qantas, China Airlines, dar şi companii americane – evitau teritoriul Ucrainei, din cauza situaţiei geopolitice instabile din regiune. Survolarea Ucrainei nu era interzisă de autorităţile aeriene internaţionale, spaţiul aerian fiind considerat sigur de Asociaţia Internaţională de Trafic Aerian. Lămuririle vor veni cu siguranţă.