SIF Oltenia: Profit cu 43% mai mic decât în 2010

0
320

În timp ce la SIF Transilvania profitul a crescut de 4 ori în semestrul I din 2011, faţă de S1 2010, celelalte societăţi de investiţii financiare (SIF) s-au aflat în declin. Analiştii spun că cea mai mare scădere de profit (SIF Muntenia) ar fi plonjat cu mai mult de 70%, dacă nu şi-ar fi lichidat participările la o parte din companiile din portofoliu. Profitul SIF Muntenia (SIF4) pe primele şase luni ale anului a fost de 10,1 milioane de lei. SIF Banat Crişana (SIF) a înregistrat a doua cea mai mare scădere de profit, cu 57%, până la 14,2 milioane de lei, potrivit raportărilor la Bursă. SIF Transilvania (simbol bursier SIF3) a raportat un profit de 90 de milioane de lei (faţă de 22 milioane de lei în S1 2010). În acelaşi timp, SIF Moldova (SIF2) şi SIF Oltenia (SIF5) au anunţat profituri cu 49%, respectiv cu 43% mai mici pe primele şase luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profiturile totale ale SIF-urilor pe primele şase luni ale anului au ajuns la 177,2 milioane de lei, cu 15% mai mici decât la 30 iunie 2010.