Companiile de cale ferată, restructurate pentru a fi redresate

0
382

Companiile feroviare care au datorii foarte mari vor fi reorganizate, a anunţat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, care a precizat că în prezent se lucrează la un program de restructurare. Guvernul s-a angajat faţă de FMI să ia măsuri pentru eficientizarea companiilor feroviare, printre care reducerea personalului şi majorarea tarifelor. Datoriile companiei feroviare de stat CFR către subsidiarele româneşti de distribuţie a energiei electrice ale grupului italian de utilităţi „Enel” au ajuns la 187 de milioane de euro şi, deocamdată, nu au fost găsite soluţii de recuperare a acestora, a declarat recent directorul general al „Enel” România, Luca D’agnese.

„Companiile de cale ferată sunt posesoarele unor datorii care însumează 1,5% din PIB-ul României şi au fost subiectul unei analize profunde. Lucrăm la un program de restructurare, coroborat cu un program de ajutor de stat, astfel încât să le redresăm. Prima veste bună este că pierderile CFR Infrastructură s-au redus cu 50%”, a spus Anca Boagiu. Aceasta l-a numit, joi, 14 iulie a.c., pe Dorin Ioan Maer – până în prezent, director în CFR S.A. –, în funcţia de director general la CFR Călători, după ce cu o zi înainte l-a demis din această funcţie pe Liviu Pescăraşu. Pescăraşu a fost destituit din cauza unor nereguli constatate de Corpul de Control la un contract pentru reparaţia unor automotoare, precizează Mediafax.

Ministerul Transporturilor a anunţat ca Anca Boagiu a solicitat Consiliului de Administraţie al CFR Călători să evalueze menţinerea în funcţie a tuturor persoanelor care, conform raportului Corpului de Control, au fost depistate ca fiind implicate în procedura de achiziţie.