Cazul Botiş, posibile implicaţii asupra bugetului UE

0
340
Ioan Botiş

Oficiul European de Luptă Antifraudă a contactat Comisia Europeană în legătură cu implicaţiile asupra bugetului UE ale cazului fostului ministru al Muncii, Ioan Botiş, şi continuă să monitorizeze situaţia, se arată într-un răspuns al CE la o interpelare formulată în mai de trei eurodeputaţi socialişti, printre care şi Victor Boştinaru. „OLAF a contactat deja serviciul relevant al Comisiei în legătură cu implicaţiile asupra bugetului UE, precum şi autorităţile române, cu privire la aspectele judiciare posibil implicate. În această privinţă, se poate confirma faptul că autorităţile române relevante investighează cazul, iar OLAF monitorizează situaţia, pentru a se asigura că sunt luate măsurile adecvate în ceea ce priveşte fondurile UE implicate”, se arată în răspunsul CE. Interpelarea a venit pe fondul acuzaţiilor de conflict de interese în accesarea a jumătate de milion de euro din fonduri europene de către Asociaţia „Parteneriat Euroactiv”, ONG la care soţia fostului ministru Botiş era angajată.