„Bocul”, „Boagiul” şi „Traianul”, unităţi de măsură

0
381

Adrian Năstase

Liderul PSD Adrian Năstase scrie, cu ironie, pe blogul său, că unităţi de măsură a ineficienţei actualului Guvern ar putea fi, pentru cei grăbiţi, „Bocul”, pentru cei cu maşina stricată din cauza drumurilor „Boagiul”, însă unitatea supremă de măsură şi control a Executivului rămâne „Traianul”. „Eu cred că un studiu de caz care să vizeze non-valorile şi incapacitatea din actualul guvern s-ar bloca încă din start la modalitatea de măsurare a acestor paliere. Care ar fi unitatea de măsura, la nivel empiric, a ineficienţei actualului guvern? Sigur, cei grăbiţi să ofere un raspuns corect ar propune Bocul. Alţii, pragmaticii cu bucşele sau planetarele proaspăt schimbate la maşină, ar spune Boagiul. Nu trebuie neglijaţi nici cei care ar bifa pe foaia de examen Funeriul. Dar toate acestea sunt subunităţi de măsură. Pentru a avea o evaluare exhaustivă, ar trebui să ne rezumăm la unitatea supremă de măsură şi control a guvernului: Traianul”, a scris Năstase într-un răspuns către un cititor.