Accident rutier în Craiova, cu un tânăr motociclist victimă

0
196

În această dimineaţă, ora 10:35, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Bulevardul “1 Mai”, din localitate. În urma acestuia, un tânăr în vârstă de 17 ani, motociclist, a fost accidentat, necesitând îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat polițiștii,  care au stabilit că un bărbat de 51 de ani, din Dobreşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Adrian Păunescu”, la intersecția cu Bulevardul “1 Mai”, nu ar fi acordat prioritate de trecere, intrând în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 17 ani, din municipiul Craiova. “În urma evenimentului rutier, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *