România întâlneşte Elveţia, în preliminariile Euro 2024

0
496

Echipa naţională de fotbal a României va întâlni azi, de la ora 21:45, la Lucerna, pe Swissporarena, selecţionata Elveţiei, într-o partidă din cadrul Grupei I a preliminariilor EURO 2024. După 3 etape, naţionala helvetă este pe primul loc în grupă cu 9 puncte, iar România ocupă locul secund, cu 7 puncte. Meciul va fi arbitrat de italianul Daniele Orsato. Tot azi, în grupa I, se mai joacă meciurile Israel – Andorra şi Belarus – Kosovo.

Edi Iordănescu: “Suntem pe un drum bun, pentru că sunt lucruri bune care se întâmplă în interiorul grupului şi-mi doresc ca în scurt timp multe dintre ele să iasă la suprafaţă. Chiar la ultimul joc aţi văzut o echipă de luptă. Elveţia are jucători care joacă la un nivel foarte înalt, care performează, o echipă pe care am urmărit-o şi la turneul final, o echipă cu multă experienţă. E o prezenţă constantă la turneele finale, o forţă a Europei în momentul de faţă, dar asta este pentru noi şi mai provocator. Acceptăm şi criticile, sunt fireşti, chiar dacă nu sunt de acord cu unele dintre ele. Obiectivul meu este să mergem la EURO, nu să comentez declaraţiile din spaţiul public. Eu am spus că obiectivul după această dublă este să rămânem pe loc calificabil şi să rămânem neînvinşi şi că orice punct este bun. Provocarea va fi diferită, pentru că în Kosovo am avut probleme cu terenul, dar şi un adversar care ne-a provocat foarte tare la multe dueluri, unele la limita regulamentului şi asta te consumă. Cu siguranţă că nu e o bucurie să fim etichetaţi drept o echipă mică, dar avem doar două opţiuni: să abandonăm, sau să luptăm. Şi datoria noastră este să dăm totul pentru a ne ridica nivelul şi pentru a ne câştigă din nou respectul”.