După o pauză de aproape opt ani, Basarab Panduru e aproape să preia o echipă din Liga 1. Antrenorul a dezvăluit că a ajuns la un acord cu cei de la FC Voluntari, iar în perioada următoare urmează să se semneze contractul. Panduru este încântat de proiectul ilfovenilor şi crede că odată cu venirea sa la club, vor fi şi mulţi suporteri care să încurajeaze echipa. „Discuţiile sunt reale, mi-au plăcut oamenii, baza, tot ce se întâmplă acolo la Voluntari. Dacă mă duc eu, probabil vor veni şi suporterii. Pentru mine vin oriunde mă duc. Pe de altă parte, eu sunt din Voluntari, mă duc să antrenez echipa din oraşul meu. E un oraş mic, trebuie să ne arătăm şi noi muşchii. Trebuie să mai am o discuţie, mai sunt câteva lucruri de pus la punct, dar cred că în principiu ne-am înţeles”, a spus Panduru. Fostul internaţional le-a mai pregătit pe Poli Timişoara, Oţelul, FC Vaslui, Farul şi Progresul, dar nu a mai antrenat din 2007.