După doi ani de restrişte, din cauza pandemiei de Covid-19, la sfârşitul săptămânii trecute, tradiţionala „sărbătoare a bujorului” de la Pleniţa a revenit la ceea ce a fost şi rămâne: o sărbătoare de suflet a localnicilor şi nu numai. Celebrată an de an, din 1970, pe o arie protejată de interes naţional, din 2000, de circa 56 de hectare, din pădurea Pleniţa –una din falnicile păduri ale Doljului întinsă pe vreo 800 de hectare- „sărbătoarea bujorului” a chemat anul acesta peste 12.000 de oameni, tineri şi vârstnici, din comună şi zonele limitrofe spre a se delecta într-un cadru natural remontant, într-o atmosferă încălzită de voie bună, agrementată de consistente recitaluri de muzică populară, cu nu puţini interpreţi îndrăgiţi. N-au lipsit standurile comerciale garnisite cu de toate. Mirifica „poiană a bujorului”, unică în România, din pădurea Pleniţa, fascinează de-a dreptul, în aceste zile, ne spunea Puiu Calafeteanu, destoinicul primar al localităţii, sedus de candoarea florii de bujor, simbol peren al comunei. Marius Ghilezan, de la România Liberă, un bun ziarist al momentului, într-o tabletă intitulată sugestiv „Bujorul trebuie să fie simbol naţional”, pledează inspirat pentru o convingere a sa, care merită a fi împărtăşită. „Dacă alte ţări au flori ca simboluri naţionale, de ce nu am avea şi noi? Pe steagul canadei este frunza de arţar. Cireşii sunt simbolul împărăţiei japoneze. Olanda este renumită pentru lalele. Albania este simbolizată de floarea de mac.”. Ameninţată a nu se mai ţine în tradiţionala poiană a bujorului, din motive de conservare a acesteia, în cele din urmă şi-a respectat ritualul, prin asigurările demne de încredere date de primarul Puiu Calafeteanu. Ediţia „sărbătorii bujorului”, din acest an, a simbolizat pe un plan secund, revenirea la firescul vieţii noastre cotidiene. Şi parcă, spun localnicii, niciodată gingaşa floare de bujor n-a fost atât de inefabilă. Prin roşul ei aprins, cuceritor, ameţitor. Emblematica „sărbătoare a bujorului” de la Pleniţa conferă de ani buni o distincţie aparte localităţii, mai echipată edilitar gospodăresc, mai teafără, mai racordată spiritului ecologic european. Fiindcă o zonă protejată, cum este „poiana bujorului” se întreţine cu nu puţine eforturi, spre a fi tezaurizată ca atare, despre care rareori se discută. De fapt s-a trecut în uitare şi faptul că brâncuşologul V. G. Paleolog, a locuit vreo 10 ani la Corlate, un sat din apropiere, după cum atestă documentele. Puiu Calafeteanu, primarul reales al Pleniţei, nu şi-a propus să „înfrumuseţeze” un perimetru natural, aproape sacru al comunei, ci să-l conserve nealterat, cu o insolită subtilitate pentru generaţiile viitoare. Iubindu-şi comuna ca fiu al ei, cu un exces de loialitate, crede că bujorul e un însemn al Pleniţei care iradiază optimism şi normalitate deplină. Şi poate o distincţie specială, elevată, un semn de originalitate.
