Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova ne propune pentru acest week-end o aventură plină de peripeții alături de personajele spectacolelor „Cântăreții din Bremen“ și „Prietenii Motanului Încălțat“ și de actorii Daniel Mirea, Marin Fagu, Iulia Cârstea, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Alla Cebotari, Oana Stancu, Alis Ianoș, Emanuel Popescu.
Sâmbătă, 21 mai 2022, la ora 18:00 fac spectacol „Cântăreții din Bremen“, într-o dramatizare de Patrel Berceanu după Fraţii Grimm, regia artistică Valentin Dobrescu, muzica Alin Macovei – Moraru, scenografia Mirela Tofan Dore, coregrafia Lelia Vais. În distribuție: Daniel Mirea, Marin Fagu, Iulia Cârstea, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Alla Cebotari; voci: Mircea Surdu, Mugur Prisăcaru.
Duminică, 22 mai 2022, la ora 11:00 îi cunoaștem pe „Prietenii Motanului Încălțat“, în spectacolul pus în scenă de actrița Iulia Cârstea, care semnează scenariul și regia și pe care o regăsim în distribuție alături de actorii Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoș, Emanuel Popescu. Scenografia este o creație a Eugeniei Tărășescu – Jianu.