Constantin Lupeanu – veritabil ambasador în promovarea Craiovei şi Olteniei

0
4403

Născut la Murgaşi (Dolj), absolvent al Colegiului Naţionat „Carol I” din Craiova şi apoi al Universităţii din Bucureşti – secţia Limba şi literatura chineză, Constantin Lupeanu este scriitor, membru al USR din 1978, traducător, sinolog de excepţie, diplomat de carieră, ambasador. Un CV exhaustiv ar ocupa foarte mult spaţiu, iar un CV simplificat, doar la reperele considerate ca esenţiale, crează neajunsuri în conturarea unui portret cât mai apropiat de realitate. Ca diplomat în MAE a îndeplinit misiuni în China, la Beijing, cu grad diplomatic de la ataşat la consilier, şi ambasador, deopotrivă în Thailanda, Singapore, Vietnam, cu misiuni de mai scurtă durată în Philipine, Malayesia, Indonesia, Myanmar. Sinolog recunoscut, fiind menţionat în principalele enciclopedii chineze drept „unul dintre cei mai prolifici ai lumii”. Are şase romane originale şi două eseuri despre civilizaţia Chinei. Reamintim „O lume de sfinxi”, „Între cer şi pământ”, „Concubina imperială”, „Zilele şi nopţile unui ambasador”. „Crimă pentru nimic”, „Templier”. A tradus peste 30 de cărţi din limba chineză în limba română, iar prin îndrumările sale s-au tradus din limba română în limba chineză 28 de mari poeţi şi scriitori români. Să mai menţionăm, la traduceri, din virila ofensivă intelectuală „Istoria românilor” de acad. dr. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române şi „România enciclopedică” sub pana unor scriitori localnici, Lee Xiuhuan şi Xu Gang. Tăcerile germinative ale diplomatului Constantin Lupeanu, printr-un exces de solemnitate, sunt de-a dreptul impresionante. În promovarea Craiovei şi a Olteniei trebuie menţionat faptul că aflându-se în Singapore ca ambasador al României a invitat Teatrul Naţional din Craiova cu două spectacole. Pe Marin Sorescu l-a publicat în China, Thailanda şi Singapore. Bogdan Popescu, ca director al Centrului românesc al cărţii a fost invitat patru ani succesivi să expună cartea românească la celebrul târg de profil de la Beijing, de fiecare dată componenta distinctă fiind cultura Olteniei. Emil Boroghină a fost, de asemenea, invitat să susţină două recitaluri de poezie la Beijing, eveniment organizat în calitate de director al Institutului Cultural Român. În cartea sa „Toţi oamenii sunt fraţi” editată în limba chineză de o editură din Beijing, dar şi în limba română la Bucureşti (2019) a prezentat în zeci de pagini Oltenia, din cele mai vechi timpuri, până în vremurile moderne. Acţiunea romanului său „Templierul din Carpaţi” se petrece în Craiova, Murgaşi, Târgu-Jiu etc. Indiscutabil că o asemenea personalitate culturală, legată funciar de meleagurile natale, merită aprecierea noastră de circumstanţă, motiv pentru care sugerăm primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, deloc indiferentă la astfel de personalităţi de anvergură, declanşarea demersurilor pentru declararea domnului Constantin Lupeanu ca Cetăţean de Onoare al Craiovei. Fiindcă merită cu prisosinţă această onoare.