Valul al doilea de contaminare ar putea fi mult mai periculos

0
1046

SUA: 90.000 de decese şi 1,5 mil. cazuri recenzate de Covid-19, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins. Cine ar fi crezut? Donald Trump a sfidat, de la început, pericolul iminent al virusului Covid-19, a bagatelizat chiar ameninţarea, iar când a realizat dimensiunile dezastrului posibil era deja târziu. Lucrurile stau în felul următor: în absenţa unui nivel ridicat de imunizare al populaţiei –soluţia sud-coreeană- etapa relaxărilor, prost înţeleasă, cu abateri de la rigorile instituite, nu face decât să pregătească un nou val al contagiunii. La Wuhan unde nu mai fusese înregistrată o nouă contaminare de la 3 aprilie a.c., un nou caz a fost detectat, zilele trecute, chiar dacă este vorba de un bărbat în etate, 89 ani (rezident al unui district al oraşului). Un nou risc epidemiologic în cartierele mărginaşe este apreciat ca posibil. La începutul săptămânii, alte cinci cazuri, au fost înregistrate, chiar dacă este vorba de persoane în vârstă. De la 8 aprilie a.c. Wuhan rămâne un oraş ieşit din carantină şi activităţile economice fuseseră reluate, viaţa revenindu-şi la firescul ei. Liceele –anii terminali- şi-au reluat cursurile respectându-se strict măsurile sanitare impuse după 4 luni de vacanţă forţată din cauza virusului. Autorităţile se arată, în continuare alertate, la o populaţie de 11 mil. de locuitori. Potrivit media chineză, citată de Bloomberg, toate districtele oraşului au fost somate să prezinte planuri de teste masive în următoarele 10 zile. Dan Tomozei, de la China International, citându-l pe blogul său pe principalul expert în boli respiratorii, specialist cunoscut la nivel internaţional şi sub numele de Dr. SARS, Zhong Nanshan, scrie că „lipsa imunizării în rândul populaţiei rămâne o îngrijorare majoră”. Într-un interviu pe CNN, Zhong a spus că autorităţile nu ar trebui să fie temătoare în faţa potenţialului pericol generat de al doilea val de infecţie, în condiţiile în care în ultimele săptămâni au apărut noi nuclee de coronavirus în Wuhan, dar şi într-o provincie nord-estică. Dr. Zhong Nanshan estima încă din luna martie a.c. că pandemia de Covid-19 ar putea fi pusă sub control, dacă ţările afectate iau virusul în serios şi adoptă măsuri eficiente. Şi măsuri se iau pretutindeni. Chiar dacă, uneori, cu întârziere. Neliniştea este generală. De pildă în Franţa, turiştii francezi şi rezidenţii permanenţi sosiţi din afara spaţiului UE sunt invitaţi la carantină pe bază de voluntariat începând de miercuri. Ce se întâmplă în punctul de frontieră, la Arad, nu este deloc în regulă, deşi s-a trecut la starea de alertă maximă, care are destule rigori imperative. Valul doi de contaminare ar putea fi mai periculos decât primul val, şi el ar putea fi declanşat prin netrebniciile noastre. Un cunoscut medic, managerul spitalului “Victor Babeş” din Bucureşti, dr. Emilian Imbri, avertiza că “ne aşteaptă ce este mai rău. Numărul infecţiilor ar putea creşte alarmant dacă lumea nu respectă regulile de distanţare şi sănătate”. La rândul său, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spunea că ne aşteaptă o vară de încercare. Pe 1 iunie la nivelul fiecărui judeţ va începe testarea pentru a vedea ce intervale de vârstă s-au imunizat şi au dezvoltat anticorpi. Astfel vom putea spune dacă spre toamnă vom avea o curbă mare sau o creştere lină. Altfel spus, toată lumea trebuie să înţeleagă că orice relaxare trebuie să înceapă treptat pentru a putea fi controlată. La gripa spaniolă din 1918, cu trei valuri de contaminare, valul doi a generat mai multe decese decât primul val. Sigur, era „o altă lume”, dar comparaţia merită avută în vedere.