Problemele de sănătate mintală, în creștere în rândul adolescenților europeni

0
491

Problemele de sănătate mintală raportate în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani din Europa sunt în creştere, potrivit unui studiu publicat astăzi de Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății. Studiul a analizat comportamentul social al şcolarilor care au 11, 13 şi 15 ani, dintr-un număr de 45 de ţări. Cercetarea arată că bunăstarea mintală a adolescenţilor a înregistrat un declin în multe ţări în perioada 2014-2018.

Studiul arată că în privința comportamentului sexual există motive de îngrijorare: 1 din 4 adolescenți care întrețin relații sexuale o fac neprotejat. La 15 ani, 1 din 4 băieți (24%) și 1 din 7 fete (14%) au raportat că au avut relații sexuale.

Consumul de alcool și fumatul au continuat să scadă în rândul adolescenților, dar numărul consumatorilor de alcool și tutun actuali rămâne mare în rândul tinerilor de 15 ani, alcoolul fiind substanța cea mai frecvent utilizată. Unul din cinci tineri de 15 ani (20%) s-a îmbătat de cel puțin două ori în viața lui, iar 1 din 7 adolescenți (15%) a băut în ultimele 30 de zile.

Bunăstarea mintală se deteriorează pe măsură ce copiii înaintează în vârstă, se mai arată în studiu, fetele fiind cele mai expuse riscului. Unul din patru adolescenţi a declarat că se simte neliniştit, irascibil sau având probleme de somn cel puţin o dată pe săptămână, potrivit OMS.

“Faptul că un număr în creştere de băieţi şi fete de pe întreg teritoriul european reclamă probleme de sănătate mintală – depresie, nelinişte, irascibilitate – reprezintă o îngrijorare pentru noi toţi”, a spus Hans Henri P. Kluge, directorul biroului regional OMS pentru Europa. Potrivit lui Kluge, un acces mai uşor la serviciile de sănătate mintală ar avea un triplu beneficiu “în ceea ce priveşte avantajele de sănătate, sociale şi economice pentru adolescenţii din ziua de azi, adulţii de mâine şi generaţiile viitoare”.

Studiul a colectat date de la peste 220.000 de copii cu vârstă şcolară din Europa şi Canada.