Parcul Romanescu, vizitat de 2.000 de persoane, în aceste zile

0
1454

Parcurile şi grădinile publice au fost redeschise de patru zile, dar craiovenii nu au ieşit la plimbare într-un număr mare. Autorităţile spun că parcurile au avut vizitatori mai puţini decât în mod normal, Parcul Romanescu fiind tranzitat, în aceste zile, de aproximativ 2.000 de persoane, faţă de 20.000, cât este capacitatea maximă.

Am avut efective relativ normale în parcuri. În Parcul Romanescu nu s-a depăşit 2000 de oameni, în condiţiile în care maximum este de 20.000. Nici în celelalte parcuri nu au fost foarte mulţi vizitatori. Sperăm că noul val care s-a creat acum la punctele de frontieră odată cu ridicarea restricţiilor de carantină şi trecerea la izolare la domiciliu să nu creeze un alt val de creştere a testărilor pozitive”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu, într-o conferinţă de presă online.

Parcurile şi grădinile publice au fost redeschise pe 15 mai, după două luni în care accesul vizitatorilor a fost restricţionat. Ca şi reguli, vizitatorii au voie să se plimbe pe alei, în grup de maxim trei persoane, dar este interzis accesul la foişoare şi la locurile de joacă.