Muzeul Satului se redeschide miercuri

0
647

Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” se redeschide miercuri, la ora 10:00, accesul vizitatorilor se va face în grupuri de maxim 5 persoane, iar vizita va dura maximum două ore.

Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” a transmis marţi regulile care vor trebui respectate de către vizitatori:

  • Obligativitatea purtării măştii (medicală/nonmedicală), cu acoperirea gurii şi nasului;
  • Respectarea distanţei de minimum 1,5 m între persoane;
  • Limitarea grupurilor de vizitatori la 5 persoane;
  • Limitarea vizitei la un interval de timp de 2 ore;
  • Interzicerea accesului în muzeu a persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
  •  Interzicerea accesului în muzeu a persoanelor care prezintă o temperatură peste 37,3 grade C sau care refuză să le fie verificată temperatura;

Măsuri suplimentare pentru prevenirea COVID-19, astfel încât vizitatorii să fie în siguranţă:

-Intrarea în muzeu se va face prin Şos. Kiseleff, nr. 28, iar ieşirea prin Şos. Kiseleff nr. 30 şi poarta “Mioriţa” (Parcul “Regele Mihai I” – Debarcader);

-Au fost montate panouri informative cu normele sanitare (purtat măşti, mănuşi etc.) şi de distanţare socială recomandate de Institutul Naţional de Sănătate Publică în lupta împotriva coronavirusului.

Programul de vizitare va fi între orele 10:00 – 18:30, de luni până duminică.