Comisia Europeană salută acordul încheiat între statele membre în cadrul Consiliului cu privire la regulamentul de instituire a unui instrument european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență ( SURE). Decizia de astăzi reprezintă un pas important în lupta comună a UE împotriva consecințelor socioeconomice ale pandemiei de coronavirus.
Sprijinul financiar acordat statelor membre în cadrul SURE va deveni disponibil odată ce toate statele membre își vor fi asumat și vor fi semnat în mod voluntar acorduri de garantare cu Comisia. Apoi, inițiativa SURE va deveni operațională, iar UE va fi în măsură să sprijine statele membre în ceea ce privește proteja
Aceste împrumuturi vor contribui la finanțarea programelor de lucru cu normă redusă ale statelor membre și a altor măsuri similare, precum și a unor măsuri de sănătate auxiliare la locul de muncă, instituite pentru a se asigura că lucrătorii și persoanele care desfășoară o activitate independentă continuă să primească un venit adecvat, iar întreprinderile își mențin personalul și se asigură că acesta poate lucra într-un mediu sigur.
rea locurilor de muncă și a lucrătorilor afectați de pandemia de coronavirus prin acordarea de împrumuturi în valoare de până la 100 de miliarde de euro în condiții avantajoase.