Cetăţenii Uniunii Europene cu drept de vot, care se află în evidenţele Serviciului pentru Imigrări Dolj şi au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Craiova, pot consulta listele electorale complementare pe care pot vota la 11 iunie, pentru funcţia de primar al Craiovei. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, listele se pot consulta la sediul Primăriei Craiova, din strada „A. I. Cuza”, nr. 7 – Serviciul Administraţie Publică Locală – camera 8, de luni până vineri, între orele 8.00 şi 16.30.