Klaus Iohannis: “Tinerii au, acum, cea mai mică pondere în totalul populaţiei din întreaga istorie a României”

0
337

presedintePreşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a susţinut vineri, 19 mai a.c., la Palatul Cotroceni, o alocuţiune în cadrul festivităţii de deschidere a Galei Profesorului Bologna, ediţia a X-a.

Vă prezentăm în continuare textul alocuţiunii:

„Domnule Preşedinte al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România,

Stimaţi profesori şi cercetători,

Dragi studenţi,

Doamnelor şi domnilor,

Bine aţi venit la Palatul Cotroceni, la aniversarea celei de-a zecea ediţii a unuia dintre cele mai inovatoare proiecte gândite şi organizate de către studenţii din România!

În condiţiile în care de cele mai multe ori tindem să asociem învăţământul superior cu excelenţa în cercetare, ne-am întâlnit astăzi, aici, pentru un proiect care pune în evidenţă latura formativă a vieţii universitare.

În definitiv, extinderea frontierelor cunoaşterii umane trebuie să fie urmată de transmiterea acestor cunoştinţe către generaţiile viitoare.

Îmi amintesc cu plăcere, cu mare plăcere, că prima ediţie a Galei Profesorului Bologna s-a ţinut la Sibiu, pe vremea când eram încă Primar, şi în anul în care oraşul a avut onoarea de a primi titlul de Capitală Europeană a Culturii, o premieră pentru România.

Atunci, în 2007, vremurile erau diferite. Existau aproape un milion de studenţi într-un sistem greoi şi încărcat, în care calitatea era pusă la încercare de o lipsă cronică de spaţii educaţionale şi de un număr insuficient de cadre didactice.

În doar 10 ani, peisajul din învăţământul superior s-a schimbat radical. Astăzi avem mai puţin de 500.000 de studenţi.

Deşi există un stereotip la noi că „toată lumea merge la facultate”, România este în realitate la coada clasamentelor europene cu privire la proporţia tinerilor care finalizează studiile universitare. În plus, aproape unul din 15 tineri studenţi români învaţă în afara graniţelor, iar mulţi dintre ei nu vor avea ocazia să-şi folosească vreodată talentul şi cunoştinţele în ţara lor.

Trăim mai multe crize simultan: pe de o parte, tinerii au acum cea mai mică pondere în totalul populaţiei din întreaga istorie a României. Pe de altă parte, prea puţini dintre aceştia sunt educaţi la un nivel la care să fie pregătiţi pentru a face faţă unei lumi şi unei economii aflate într-o schimbare rapidă.

Aceste realităţi dure nu mai pot continua. Avem nevoie nu de schimbări minore şi dese, ci de schimbări profunde, gândite pe termen lung.

În dorinţa de a contribui la modernizarea sistemului de învăţământ, am iniţiat încă de anul trecut proiectul „România educată”, al cărui obiectiv este tocmai  promovarea unei culturi a succesului în educaţie, bazată pe muncă, performanţă, talent, onestitate şi integritate.

La intrarea în cel de-al doilea secol de existenţă ca stat modern şi unitar, este important ca educaţia şi cercetarea să dobândească o fundaţie solidă şi predictibilă.

Copiii şi părinţii au tot dreptul să ştie încă de la început la ce se pot aştepta din partea sistemului public de învăţământ.

Orice reformare a educaţiei pe o bază incluzivă trebuie să ţină cont de profilul generaţiilor actuale şi de evoluţia societăţii, dar şi de nevoile legitime ale cadrelor didactice.

Încă de anul trecut, când proiectul „România educată” s-a axat mai ales pe consultarea publicului larg privind viziunea pe termen lung în domeniile educaţiei şi cercetării, am vorbit despre profilul cadrului didactic.

Ceea ce a devenit însă clar pe parcursul dezbaterilor a fost rolul absolut esenţial al calităţii profesorilor, atât din sistemul universitar, cât şi din sistemul preuniversitar.

De aceea, în acest an am constituit un grup de lucru dedicat carierei didactice. Alături de reprezentanţi ai autorităţilor, societăţii civile, parteneri sociali şi de experţi în educaţie, ne propunem să facilităm un larg acord asupra unor soluţii pentru principalele probleme care afectează, încă de la formarea iniţială, parcursul profesional al cadrelor didactice.

Mai mult, putem vorbi în numeroase cazuri de o atractivitate relativ scăzută a carierei în învăţământ, comparativ cu alte opţiuni profesionale, din motive care ţin atât de respectul în societate, cât şi de salariile din sistem, mai ales în zona debutanţilor.

Dacă ar fi să alegem un singur punct din care să începem reaşezarea sistemului educaţional românesc, acesta ar fi probabil cariera didactică, prin încurajarea celor mai buni absolvenţi să aleagă misiunea nobilă de a forma generaţia viitoare.

Orice transformare a sistemului de învăţământ şi orice reformă a carierei didactice are în primul rând nevoie de modele, de exemple de bună practică, care pot să ofere expertiză, dar, mai ales, care pot să genereze încredere în sistemul de învăţământ românesc.

O parte dintre aceste modele se află astăzi aici, în această sală, după ce meritele lor au fost recunoscute de studenţii pe care i-au format de-a lungul anilor.

Dar faptul că sunteţi aici contează probabil mai puţin decât prezenţa dumneavoastră zi de zi în aule şi în sălile de seminar din universităţile României. Acolo aveţi ocazia de a schimba viitorul şi de a contribui la transmiterea mai departe a valorilor noastre, a cunoştinţelor teoretice şi abordărilor practice pe care studenţii le vor folosi tot restul vieţii.

Stimaţi invitaţi,

Prezenţa dumneavoastră aici atestă că, în faţa unor provocări dificile şi într-un mediu exigent, aţi reuşit să vă faceţi remarcaţi şi îndrăgiţi de studenţi.

Aceştia au considerat că meritaţi să fiţi premiaţi, că trebuie să vă număraţi printre acele modele despre care am vorbit anterior.

În fiecare zi, studenţii se îndreaptă fericiţi spre cursurile şi seminariile pe care le susţineţi, iar  foştii dumneavoastră studenţi îşi folosesc cunoştinţele pe care i-aţi ajutat să le dobândească pentru a-şi construi cariere de succes.

Cred că toate acestea vă transformă în modele, dar, mai ales, în veritabili vectori de schimbare pentru comunitate şi pentru România, în general.

Vă mulţumesc pentru prezenţa la evenimentul de astăzi şi am convingerea că, prin continuarea Galei Profesorului Bologna, vom avea, şi pe viitor, ocazia de a afla nume ale unor profesori care transformă zi de zi România în România educată.

Vă felicit pentru realizările dumneavoastră şi vă mulţumesc!”