Brazilia: Preşedintele Michel Temer nu vrea să demisioneze, în pofida acuzaţiilor copleşitoare

0
332

temer-joesleyMiercuri, 17 mai a.c., cotidianul brazilian „O Globo” a aruncat „bomba sa atomică”, dezvăluind existenţa unor înregistrări copleşitoare pentru Michel Temer, preşedintele Braziliei, efectuată de Joesley Batista, patronul grupului JBS, cel mai mare producător mondial de carne. Prins în ancheta denumită „Lava Jato” (spălare rapidă), Batista a decis să colaboreze cu Justiţia. Potrivit unei înregistrari în rezidenţa oficială a şefului statului, Michel Temer, ar fi cumpărat tăcerea lui Eduardo Cunha, ex-preşedinte al Camerei, inculpat în afacerea Lava Jato, arestat anul trecut, bun amic cu actualul şef al statului. La un an de la sosirea la putere a lui Michel Temer, fost vicepreşedinte în mandatul Dilmei Rousseff, care a jucat un rol decisiv în destituirea acesteia, i-a venit, acum,  rândul şi lui. Tot mai impopular, acesta este acuzat, potrivit înregistrării făcute de Joesley Batista, că ar fi cerut 2 milioane de reali (aproape 600.000 de euro) „mită”, fiind acum presat să demisioneze. Deşi, afirmă că nu va demisiona, preşedintele Braziliei, Michel Temer (Partidul Mişcarea Democratică Braziliană) trebuie să facă faţă unor acuzaţii de o gravitate inedită.