Doljul face preselecție pentru Festivalul „Maria Tănase”

0
833

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj va organiza sâmbătă, 13 iunie a.c., preselecţie la nivelul județului pentru Festivalul-concurs Național al Interpreților Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase”. Pot participa soliști vocali și instrumentiști, cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani, care nu sunt angajații unei formații profesioniste de muzică populară. Înscrierile se fac la sediul instituției (Craiova, strada „Alexandru Macedonski” nr. 28), de luni până vineri, între orele 8.00 și 16.00. Cea de-a XXIII-a ediție a festivalului se va desfășura în această toamnă, probabil în luna octombrie, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dolj, și va fi găzduită, ca de obicei, de sala Teatrului Național din Craiova. Potrivit managerului Centrului Culturii Tradiționale Dolj, Amelia Etegan, tinerii doljeni care vor trece preselecția locală vor intra, apoi, în preselecția națională, organizată înainte de începerea festivalului. „Până atunci însă încercăm să îi pregătim pe cei admiși cu specialiști care, de altfel, vor și face parte din juriul local”, a adăugat Etegan.