La dreapta – multă gălăgie, la stânga – multe inadvertenţe pe noul Cod silvic, încât impresia generală este că Parlamentului actual îi lipsesc nu numai juriştii de calibru, cu prestanţă conferită de o activitate concretă anterioară, dar şi specialiştii în silvicultură, ceea ce uluieşte de-a dreptul. Pe fondul de gâlceavă, cam exagerată, cu destul iz politic, între tabere, s-a amestecat şi ex-preşedintele Traian Băsescu, prin „învăţăturile” sale, pentru Victor Ponta şi Klaus Iohannis. De actuala stare de spirit, acesta l-a găsit vinovat, într-o opinie iniţială, pe Adrian Năstase, artizanul unui contract beton cu austriecii de la firma Schweighofer – Holzindustrie, deloc singuri pe piaţa lemnului, care nu a putut fi desfăcut, timp de zece ani. La comunişti nu a ajuns, ca amuzamentul să fie deplin, mai ales că, în epocă, a avut Nicolae Ceauşescu o cuvântare de referinţă, la o întâlnire cu silvicultorii ţării. Ceea ce surprinde la postarea de ieri, pe pagina de Facebook a lui Traian Băsescu, referitor la scandalul privind Codul silvic şi defrişările anacronice, este trimiterea la „clauza de salvgardare prevăzută la art. 191 din Tratatul de la Lisabona”, de fapt – corect – „versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene”. Ca să aflăm ce? Că „politica UE, în domeniul mediului, urmăreşte un nivel ridicat de protecţie, ţinând seama de diversitatea situaţiilor, din diferite regiuni ale Uniunii (…). În acest context, măsurile de armonizare care răspund cerinţelor în domeniul protecţiei mediului presupun, în cazurile adecvate, o clauză de salvgardare care autorizează statele membre să ia, din motive de protecţie a mediului, fără caracter economic, măsuri provizorii supuse unei proceduri de control din partea Uniunii”. Ne-a luminat Traian Băsescu, mai ales că ne mai face o precizare curioasă: „Impresia mea este că nici unul dintre protagoniştii disputei legată de Codul silvic nu vrea să atingă fondul cauzei care este încetarea defrişării sălbatice a pădurilor”. De când datează această stare de lucruri nu ni se mai spune, dar se subînţelege că ea a dăinuit şi pe vremea când domnia sa se afla la Palatul Cotroceni. Nimeni nu poate crede că au prins viteză drujbele, prin pădurile ţării, după instalarea noului preşedinte al ţării, Klaus Iohannis. Să fim serioşi. Logica lui Traian Băsescu atinge culmi interesante când face precizarea că Uniunea Europeană protejează „copacul aflat în picioare”, în schimb „copacul tăiat este marfă şi comerţul nu poate fi îngrădit”. De ce să nu fie contingentat şi comerţul cu buşteni, iarăşi nu se mai spune. Argumentul pieţei libere este cel puţin discutabil. Comentariul este, ca să conchidem, superfluu. Într-un parlament, cu lideri de grup responsabili, Codul silvic returnat de preşedintele Klaus Iohannis nu era decât o ocazie de deplină conlucrare, probându-se astfel că şi dreapta, şi stânga sunt interesate de echilibrele ecologice ameninţate prin defrişări iraţionale. Mai mult, şi dreapta, şi stânga, în egală măsură, sunt interesate de refacerea fondului silvic distrus, militând pentru plantări, conform programelor naţionale, fără nici un rabat. Din păcate, după cum se propagă în spaţiul public punctele de vedere, consistenţă dobândeşte doar bănuiala că interese de tot felul dăinuie şi calitatea de lobişti este doar disimulată.
