Chiar în parteneriat cu liberalii şi conservatorii, aceştia din urmă insignifianţi în cadrul USL, social-democraţii rămân vioara întâi în opţiunea de vot a doljenilor. Aceasta este o realitate indubitabilă. Cu explicaţiile ei deloc enigmatice. De opt ani, cu excepţia câtorva luni în 2009, când s-au aflat în coabitare cu democrat-liberalii, în pofida votului favorabil al electoratului, social-democraţii s-au văzut mereu în opoziţie. După alegerile locale din 2008, dominate de lupta încrâncenată pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, între Ion Prioteasa şi Radu Berceanu, mare lucru nu s-a schimbat, atâta vreme cât, paradoxal, s-a ajuns la o situaţie inedită: notorietate sporită, influenţă decizională redusă. Premeditat, s-au întreţinut tensiuni iraţionale, mergându-se până acolo încât hotărâri ale Consiliului Judeţean Dolj, votate inclusiv de consilierii PDL, au fost, aiuristic şi provocator, declarate ilegale. Absenţa oricărei supleţi administrative, fără rabat de la rigoarea legii, a definit precumpănitor, deşi în mod diferit, ambii prefecţi desemnaţi de PDL, slujiţi obedient de Direcţia juridică din subordine. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, amatorismul clientelar, plantat pe la multe servicii deconcentrate şi nu numai, a generat nemulţumiri, mereu amplificate, pe un fond al măsurilor de austeritate fără precedent. Justificate neinspirat, dar şi neconvingător de parlamentarii PDL, plesnind, fără excepţie, de o beatitudine dizgraţioasă. Fireşte, probabil nu toţi aleşii locali social-democraţi s-au dovedit impecabili, exemplari, sobri în exerciţiul mandatului, dar nici unul dintre ei, constatăm acum, „n-a călcat pe bec” spre a avea probleme greu surmontabile cu organele abilitate ale statului. Şi aceasta, alături de transparenţă deplină, de solidaritate şi colegialitate, care s-au făcut resimţite, merită spus în campania electorală. Fiindcă nu s-a ajuns întâmplător la respectarea nedivulgată a unui cod deontologic, deloc simbolic. Dincolo de împlinirile, câte au fost, şi au fost destule, pe multiple planuri. Ar mai fi de reţinut un lucru extrem de serios sau de sugestiv, pe care detractorii, altminteri fireşti, ai social-democraţilor, îl ocultează sistematic: reprezentarea Doljului, ca entitate administrativă de tradiţie, s-a rezemat precumpănitor, dacă nu integral, pe umerii preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, apt să se descurce fluent (în câteva limbi străine) în întâlniri de referinţă cu ambasadori, dar şi delegaţiile din partea organismelor UE şi alte părţi ale lumii. Carisma acestuia, deplina cunoaştere a realităţilor judeţului, imaginea publică rezonabilă, bine conservată, conlucrarea sobră, lipsită de orice compromis, instituţională, dar, precumpănitor, cu toate administraţiile publice locale, l-au apropiat de modelul ideal de preşedinte de consiliu judeţean. În temeiul acestor calităţi enumerate, greu contestabile, ca lider al social-democraţilor doljeni şi-a adus trupele intacte, adică fără dezertări, în buza alegerilor locale, spre a primi verdictul alegătorilor. Pentru respectarea adevărului nu trebuie omisă nici acceptabila colaborare cu liberalii, în cadrul Consiliului Judeţean, chiar dacă în politică, în astfel de parteneriate, survin sistematic, dincolo de tactul etalat, asperităţi, mai mult sau mai puţin vizibile.
Ce-ti mai place sa lingi, nea Mircea…esti o molusca, n-ai sira spinarii…defapt n-ai avut-o niciodata!!!!Toata viata ai fost un lingau comunist!
Comments are closed.