Masterplanul de apă – Un proiect al CJ Dolj, „îmbrăţişat” şi de alţii

0
401

Ieri, Prefectura Dolj a fost gazda unei conferinţe de presă, la care au luat parte viceprimarul Craiovei, Mărinică Dincă, directorul Companiei de Apă „Oltenia” – Doru  Buruiană şi Denisa Buzatu – directorul  Programului Operaţional Sectorial (POS) Mediu. Deşi, aparent, locul fixat pentru desfăşurarea întâlnirii cu presa pare cât se poate de firesc, motivul conferinţei îl face să fie cel puţin curios ales, având în vedere că tema a reprezentat-o proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj”. Pe scurt, Masterplanul de apă a judeţului, cu care – toată lumea ştie – Instituţia Prefectului Judeţului Dolj nu are, în principiu, nici în clin şi nici în mânecă! Decât că a fost de acord cu el.

Prefectura…ca cireaşa de pe tort

Conferinţa de presă a debutat chiar cu discursul prefectului de Dolj, Nicolae Giugea, despre punerea în aplicarea a ceea ce a însemnat „proiecte, scripte, negocieri, până în momentul de faţă”, pentru demararea lucrărilor aferente. Mai mult decât atât, Nicolae Giugea, de dată recentă în funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu, deşi cunoaştea vag istoria, pe alocuri convulsivă, a masterplanului de apă, asupra căruia au fost discuţii interminabile, cu conotaţie politică, a lansat la apă licitaţia pentru proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj”. Putem spune că este cel mai important proiect, ca finanţare atrasă de la Uniunea Europeană, la nivelul judeţului Dolj», a declarat Nicolae Giugea. Afirmaţie corectă, dar incompletă.

Compania de Apă – mingea, la fileu

Viceprimarul municipiului Craiova, Mărinică Dincă a tras şi el spuza pe turta lui, cum era şi firesc,  menţionând cât de implicată a fost Primăria Craiova şi Compania de Apă „Oltenia” ca acest proiect să devină viabil şi cum susţine municipalitatea judeţul Dolj. „Deci, iată că şi de această dată, dăm o mână de a jutor extraordinar de importantă judeţului Dolj, prin intermediul acestei asociaţii de apă, asociaţie făcută în ideea de a absorbi aceşti bani europeni – iar domnul director Buruiană (n.r. Doru Buruiană, director Compania de Apă „Oltenia”), la momentul oportun, vă va spune şi cât va fi cofinanţarea din partea Companiei de Apă –, şi asta arată că municipiul Craiova nu rămâne doar la a privi lucrurile în interiorul municipiului, ci la nivelul întregului judeţ şi, prin toate oportunităţile şi posibilităţile pe care le-a avut, a dat curs acestui tip de proiect, care este extrem de important pentru viitorul judeţului”, a declarat Mărinică Dincă.

O revenire…logică

După această preambul, Nicolae Giugea a simţit nevoia să intervină, pentru a pune lucrurile într-o ordine „normală” din punctul de vedere al domniei sale, specificând că un rol în acest proiect are şi Consiliul Judeţean Dolj. „Fiindcă tot vorbeaţi de judeţ, vreau să fac o completare, să nu se facă cumva o confuzie, apare şi Consiliul Judeţean Dolj la un moment dat, aici. În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean Dolj, să ştiţi că sunt lucrări care sunt în afara oraşelor, de legătură, între lucrările propriu-zise, de amploare – conducte care trec pe teritoriul extravilan al localităţilor – şi de acestea trebuia să se ocupe cineva, să fie cineva care să aibă responsabilitate asupra acestor lucrări şi, atunci, s-a considerat că cine poate fi altcineva, decât Consiliul Judeţean, care gestionează fonduri. Prefectura nu gestionează fonduri, nu este abilitată prin lege, şi atunci s-a stabilit ca Consiliul Judeţean să fie titular pentru aceste lucrări, iar apoi are obligaţia de a preda Companiei de Apă «Oltenia» toate obiectivele care au fost finalizate….”, a afirmat prefectul de Dolj.

Cinci ani s-a lucrat la Masterplanul de apă

Practic, pentru că cei prezenţi la conferinţa de presă  a fost clar, la un moment dat faptul că, de peste cinci ani de zile, Consiliul Judeţean Dolj lucrează la două proiecte de mare interes pentru judeţ, împreună cu Ministerul Mediului.  Unul se referă la Masterplanul de deşeuri, care este evaluat la aproape 50 de milioane de euro şi un altul, respectiv Masterplanul de apă al judeţului Dolj, cu o valoare de 185 de milioane de euro, cu TVA inclus. Aşadar Masterplanul de apă, va rezolva una din marile probleme cu care se confruntă populaţia din mediul urban, cât şi o serie de localităţi rurale, prinse în lanţul acestor legături, care duc fie către staţiile de epurare, fie către canalizare, fie spre alimentarea cu apă.

Craiova, primul câştigător

Preşedintele Consiliul Judeţean Dolj, Ion Prioteasa a fost reţinut în declaraţii, prudent dar, a ţinut să precizeze : „Din acest proiect câştigă în mod special municipiul Craiova, precum şi toate localităţile incluse în acest Masterplan de apă. Conform legislaţiei europene în vigoare, în momentul în care Consiliul Judeţean a finalizat acest proiect, el a fost înaintat către operatorul regional de apă, în cazul nostru fiind Compania de Apă din subordinea Primăriei şi, care, ne-a fost indicat să o alegem, deoarece a desfăşurat programe pe fonduri europene, respectiv pe Programul ISPA. Şi e foarte bine că a fost aşa şi că s-a întâmplat ca această Companie, cu experienţa ei, să se ocupe mai departe de proiect. Eu, ca preşedinte al CJ Dolj, sunt şi preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară. Practic, această Asociaţie este pălăria peste tot ceea ce se întâmplă în judeţul Dolj în materie de gestionare a resurselor de apă” a mai spus Ion Prioteasa.

Cea mai mare realizare…

Preşedintele Consiliului Judeţean a subliniat faptul că acest proiect  este o realizare mare pentru judeţul nostru, de care va beneficia toţi locuitorii şi a evitat să dea conotaţii politice. „Este o realizare a judeţului Dolj, şi merită salutată, fiindcă au fost multe etape de traversat şi a implicat, subliniez, o cooperare obligatorie.  Ceea ce pot să vă spun este că noi ne-am făcut datoria, în sprijinul comunităţii doljene. Şi aşa trebuie văzute lucrurile. Masterplanul este unul dintre cele mai mari proiecte de la Ministerul Mediului. Suntem în susţinută legătură cu ministrul Laslo Borbely, care, la rândul său, este interesat de chestiunea aceasta. Aşa că, Consiliul Judeţean  este implicat în tot ceea ce se întâmplă la nivelul judeţului Dolj. Lipsa unei singure semnături din partea noastră poate bloca tot. Însă, noi nu avem decât dorinţa de a rezolva lucrurile, nu de a le bloca”, a declarat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

ANA-MARIA GEBĂILĂ şi MARIN TURCITU