Hoţi opriţi cu focuri de armă

0
366

Poliţiştii de la Transporturi Feroviare din Craiova au fost nevoiţi, ieri dimineaţă, să folosească armamentul din dotare pentru a reuşi să prindă trei hoţi, pe care i-au descoperit urcaţi pe o macara din Magazia de Mărfuri din triajul staţiei FC Craiova. Cei trei intenţionau să sustragă diverse componente, între care şi unele din argint, destul de scumpe, de la utilajul respectiv, şi pentru că unul dintre ei a vrut să fugă şi nu s-a supus somaţiilor oamenilor legii, a ajuns la spital, rănit uşor la un picior.

Potrivit reprezentanţilor Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Feroviare Craiova, ieri dimineaţă, în jurul orei 08.00, lucrătorii Postului de Poliţie TF Craiova-Triaj au fost sesizaţi de către adjunctul şefului staţiei CF Craiova că trei tineri sustrag componente de la o macara transtainer aflată în Magazia de Mărfuri din triaj. Un echipaj de poliţişti a ajuns rapid la faţa locului, pe macaraua transtainer, la o înălţime de aproximativ 25 de metri, fiind găsiţi trei tineri, care au fost somaţi verbal să coboare. Doi dintre ei au început să coboare, însă când a ajuns pe pământ, unul dintre aceştia a rupt-o la fugă încercând să scape. Unul dintre agenţii de poliţie a strigat la el să se oprească, a tras trei focuri de avertisment, apoi a tras alte trei focuri către fugar, nimerindu-l în picior. “Întrucât suspectul nu s-a supus somaţiilor, poliţistul a executat trei focuri de avertisment în plan vertical şi, pentru că nici după asta nu s-a oprit, a executat încă trei focuri în plan orizontal în direcţia fugarului, lovindu-l în gamba piciorului stâng. Ulterior şi cel de-al treilea tânăr a coborât de pe macara fiind imobilizat la sol”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, agent Amelia Căprărin. Cei trei hoţi au fost conduşi la sediul Postrului de Poliţie Transporturi Feroviare Craiova, unde au fost identificaţi, stabilindu-se că este vorba despre Ionuţ Novac, de 19 ani, Daniel Dumitru Ristea, de 26 de ani şi Eugen Frumuzache, de 23 de ani, toţi din comuna Smîrdan, judeţul Galaţi. Cel care a vrut să fugă şi a fost împuşcat este Ionuţ Novac, acesta fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova unde, în urma investigaţiilor medicale, s-a constatat că leziunile suferite nu i-au pus viaţa în pericol, întrucât fusese lovit în gamba piciorului stâng, fără să fie atins osul. Împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în cauză se efectuează cercetări pentru clarificarea situaţiei şi luarea măsurilor legale.