Peste 39.600 de apeluri la numărul unic 119 , destinat abuzului fizic, emoţional, sexual, neglijare şi cerşetorie

0
488
Peste 39.600 de apeluri au fost la numărul unic 119 de la copii, persoane fizice sau angajați ai unor instituții, de-a lungul celor trei luni și jumătate de la lansarea acestuia, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

FOTO: Gan Chonan/Dreamstime.com

Conform sursei citate, principalele probleme semnalate de copiii și adulții care au apelat numărul 119 în perioada 5 ianuarie – 16 aprilie vizează abuzul fizic și emoțional, abuzul sexual, neglijarea și cerșetorie. La acestea se adaugă o serie de sesizări sau solicitări de informații în legătură cu diferite drepturi ale copiilor: tutela, eliberarea actelor de identitate, dreptul la pensie alimentară, alocație etc. În primele două luni de aplicare, 9.204 de apeluri au fost de verificare a funcționalităţii  numărului sau apeluri greșite, conform raportului. Peste 50% dintre situațiile de abuz, neglijare sau exploatare semnalate s-au petrecut în familie, 4,1% în sistemul de protecție a copilului, 2,5% în spitale și 17,7 în alte contexte precum: în spațiul public, la școală, în mijloacele de transport.

Foto: Captură Raport cazuistică 119

Cele mai multe apeluri au fost înregistrate în București, Iași și Prahova.

Foto: Captură Raport cazuistică 119

171 de apeluri au sesizat situații de abuz, neglijare sau exploatare în care au fost implicați copii cu dizabilități, se arată în comunicat. În 11 dintre situații numărul 119 a fost apelat de copii cu dizabilități. „De asemenea, în perioada 9 martie -12 aprilie 2022, au fost înregistrate 61 de apeluri în limba ucraineană, care vizau diferite situații în legătură cu ”refugiații” minori. Cele mai mule dintre apeluri au făcut referire la situația unor copii neînsoțiți sau apelanții solicitau informații cu privire la servicii medicale sau școală pentru copiii ucraineni”, potrivit sursei citate. Echipele mobile ale DGASPC au efectuat 717 de misiuni de urgență în teren, însemnând faptul că tot atâtea situații de risc la adresa copiilor au fost soluționate intervenție în regim de urgență. Principalele situații de risc în care au intervenit echipele mobile ale DGASPC au vizat riscuri la adresa vieții copilului, copii mici lăsați singuri acasă, situații de urgență semnalate de copii, rănirea copilului, exploatare, abuz sexual. În peste 70% dintre aceste situații, a fost solicitată intervenția poliției.

Foto: Captură Raport cazuistică 119
  • La numărul 119 pot suna copiii aflați în situații de abuz, exploatare sau neglijare, părinții, rudele sau cetățenii care au cunoștință de astfel de cazuri, 24/24 ore.
  • Peste 100 de specialiști (psihologi, asistenți sociali) fac parte din echipele mobile de intervenție, iar apelurile telefonice beneficiază de localizare, identificare și înregistrare, potrivit comunicatului.