Podul peste Dunăre între Zimnicea și Svishtov se va realiza în parteneriat public-privat

0
433

Guvernul a aprobat în ședința de ieri un Memorandum cu privire la realizarea  Podului peste Dunăre între Zimnicea – Svishtov, un proiect discutat la nivelul celor doi prim-miniștri și în cadrul reuniunii cvadrilaterale din 29 martie, de la Snagov.

Acest proiect de anvergură este necesar în condițiile în care traficul între România şi Bulgaria s-a intensificat, urmare a dezvoltării schimburilor comerciale şi a circulaţiei de tranzit, iar în condiţiile actuale de infrastructură transfrontalieră, traversarea fluviului Dunărea se desfăşoară cu dificultate.

Soluția propusă pentru realizarea acestui obiectiv este cea a parteneriatului public-privat. Podul peste Dunăre Svishtov – Zimnicea se corelează cu alte obiective de investiţii de infrastructură propuse să se realizeze în parteneriat public-privat în zona de sud a României, respectiv cu Autostrada Bucureşti – Alexandria – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj, cât şi la nivel de regiune România – Bulgaria.

Proiectul va contribui și la realizarea unor coridoare de tranzit pentru traficul rutier, cu asigurarea legăturii între Europa Centrală şi de Nord spre zona de Sud a Europei respectiv Turcia, Grecia, Albania prin România şi Bulgaria.

Având în vedere prevederile legale diferite, obiectivul de investiţii poate fi realizat prin coordonare unitară, dar distinctă pe teritoriul fiecărui stat. Este de menţionat că în conformitate cu un alt act normativ adoptat de Guvern, HG nr. 643/2018, printre proiectele de parteneriat public-privat aprobate se regăseşte şi “Complexul hidrotehnic Turnu Măgurele – Nicopole” pe fluviul Dunărea, proiect complementar care prevede realizarea unei legături rutiere şi de cale ferată între cele două ţări riverane.

Ministerul Transporturilor şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) vor face în regim de urgenţă demersuri legislative şi organizatorice pentru implementarea cu prioritate a proiectului “Pod peste Dunăre între Svishtov-Zimnicea”.