În Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu” va avea loc vineri, 21 aprilie, ora 18.00, în cadrul proiectului TRADEM („Taifasuri Rânduite Artistic de Emoţii Manifestate”), conferinţa „Mihail Avramescu între avangardă şi slujire”, susţinută de Marcel Tolcea. Întâlnirea este moderată de Maria Dinu, iar Petrişor Militaru şi Adrian Bodnaru vor vorbi în deschidere despre opera şi personalitatea lui Marcel Tolcea. Intrarea la eveniment este liberă.
Mihail Avramescu (1909-1984) este publicist şi scriitor avangardist român, născut la 17 ianuarie 1909, în Bucureşti, licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filozofie din capitală. Scoate revista „Radical” (1931) şi publică în reviste precum „Contimporanul”, „Bilete de papagal”, „Viaţa literară” ş.a., unde semnează cu peste 60 de pseudonime, printre care Ionathan X. Uranus. Mark Abrams, I.X.U. etc.
Se converteşte de la iudaism la ortodoxism cu numele Mihail (1936) şi este hirotonit preot la Biserica Antim. Slujeşte la Biserica Alba, Biserica Stavropoleos, Schitul Maicilor (1952), Valiug-Banat (1960-1976). După o perioadă de acută criză spirituală, se autoexilează în 1962 la biserica ortodoxă din Jimbolia, unde rămâne până la pensionare (1976). În 1935, a editat efemera revistă „Memra”, consacrată ezoterismului, unde a semnat Yang, Memra, U. Debutul editorial, postum, îl constituie volumul „Fragmente reziduale disparate din Calendarul incendiat al lui Ierusalim Unicornus” (1999), jurnal travestit, mistic-alegoric, în care ortodoxismul, ocultismul, ermetismul, suprarealismul, ironia, umorul se îmbină într-o construcţie originală, profund paradoxală.
Lucrări publicate: „Ascensorul sau Cum se face o casă” (drama filosofică într-un act publicată în nr. 181, din 5 septembrie 1928, al revistei „Bilete de papagal”); „Calendarul incendiat” (1999); „Monolog nocturn” (2001); „Comedia infra-umană” (2004); „În potriva veacului” (2005).
Marcel Tolcea l-a cunoscut pe Mihail Avramescu în 1973 la Jimbolia, iar în cea mai recentă carte publicată (carte-dialog cu Robert Şerban), universitarul timişorean mărturiseşte: „Părintele Avramescu nu mi-a schimbat viaţa, ci a dat un sens vieţii mele intelectuale”.
Marcel Tolcea (n. 28 mai 1956 în Sinnicolaul Mare, Timiş) este poet, eseist, publicist şi profesor universitar la Universitatea de Vest din Timişoara. După studiile liceale, a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara (1979). În perioada 1977-1980 îşi desfăşoară activitatea literară în cenaclul literar „Pavel Dan“ al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara. Debutează publicistic în martie 1978 în revista „Orizont“ din Timişoara cu un grupaj de poeme. Debutul editorial are loc în 1988 cu volumul de versuri „Ochiul inimii” (Editura Facla, Timişoara), precedat de apariţia în volumul colectiv „Argonauţii” (Facla, 1986) cu grupajul „Vrania”.
Colaborează cu poeme, eseuri, articole de opinie la revistele: „Orizont”, „Forum studenţesc”, „Luceafărul”, „Dialog”, „Amfiteatru”, „România literară” s.a. După debut, publică volumul de poezie „Bicicleta Van Gogh” (Brumar, 1999). Este prezent cu grupaje de poeme în „Antologia poeziei generaţiei ’80” alcătuită de Alexandru Muşina (1993), „Casa Faurului”, antologie de Lucian Alexiu (Hestia, 1995), „Zona. Prozatori şi poeţi timişoreni din anii ’80 şi ’90” (Marineasa, 1997), „1001 poezii româneşti”, antologie de Laurenţiu Ulici (Ed. DU Style, 1997). Îi apar poeme în revista „Sveske”, nr. 21/1994, traduse de Petru Cardu.
Este deţinătorul premiului pentru poezie al revistei „Amfiteatru“ (1979). În 1992 a obţinut o bursă de studii în Franţa acordată de Central European University din Praga, iar în 1994 a beneficiat de o bursă în Franţa acordată de Fundaţia Soros. Lucrează ca şi lector la Universitatea de Vest şi prodecan al Facultăţii de Jurnalism a Universităţii „Banat” din Timişoara. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.