Din noaptea de Înviere şi până luni, peste 600 de doljeni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au mâncat sau au băut prea mult. Urgenţa Spitalului Judeţean din Craiova a fost mult mai aglomerată decât de obicei, fiind luată cu asalt de cei care au făcut excese alimentare sau bahice în zilele de Paşte. Şi, cum era de aşteptat, nici anul acesta nu au lipsit pacienţii transportaţi la spital după ce au căzut victime ale agresiunilor fizice petrecute tot pe fondul consumului de alcool.
Medicii de la Urgenţa Spitalului Judeţean din Craiova s-au confruntat şi anul acesta, în zilele de sărbătoare, cu un aflux de pacienţi. Numai în ziua de Paşte, 300 de doljeni au ajuns pe mâinile doctorilor după ce au consumat în exces alcool şi bucate tradiţionale. S-a păstrat, aşadar, tradiţia anilor din urmă ca, de sărbători, mesele bogate, stropite din plin cu alcool, să aglomereze până la refuz camerele de gardă ale spitalelor.
În plus, aşa cum era de aşteptat, consumul exagerat de alcool a provocat evenimente neplăcute, din meniul zilelor de sărbătoare fiind nelipsite agresiunile. Astfel, 29 de doljeni au ajuns în departamentul traumatologie al Urgenţei, după ce au căzut victime ale unor altercaţii, în două cazuri fiind vorba de violenţă domestică.
A ajuns la UPU după ce s-a intoxicat cu gaz
O categorie aparte au reprezentat-o craiovenii care s-au prezentat la Urgenţă cu afecţiuni digestive după ce au exagerat cu bucatele tradiţionale. Cap de afiş au fost şi de această dată colicile biliare, indigestiile şi pancreatitele. Tot la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean au ajuns în aceste zile şi două persoane cu intoxicaţie etanolică. De asemenea, un tânăr a fost transportat la spital după ce a consumat etnobotanice, iar un altul a suferit o intoxicaţie cu gaz.
Tot zilele acestea, 92 de copii au ajuns la Urgenţă, 30 dintre aceştia fiind internaţi după ce au fost diagnosticaţi, în cea mai mare parte din cazuri, cu infecţii acute respiratorii sau afecţiuni digestive.
Nu toate urgenţele au fost… urgenţe
Majoritatea celor care au solicitat şi de această dată intervenţia medicilor au fost bolnavii cronic care au uitat de recomandările medicilor şi s-au înfruptat din bucatele tradiţionale fără să mai ţină cont de consecinţe. Ospăţul de Paşte le-a pus probleme în condiţiile în care ar fi trebuit să ţină cont de regimul alimentar. Au ignorat însă tratamentul prescris de medici şi au dat medicamentele şi restricţiile de orice fel pe meniul de sărbătoare. Iar ospăţul nu a fost tocmai uşor de digerat.
Destul de mulţi au fost şi bolnavii cronic care s-au gândit că un consult medical ar fi numai bun în perioada sărbătorilor pascale. Ca în fiecare an, aceste aşa-zis urgenţe au dat bătăi de cap, mai ales prin prisma faptului că au aglomerat fără motiv camerele de gardă. Chiar dacă aveau probleme medicale de două-trei săptămâni, aceştia au ales să vină în ziua de Paşte, perturbând încă şi mai mult activitatea în Urgenţă.
„Au fost foarte mulţi pacienţi în aceste două zile de sărbătoare şi, mai mulţi, aparţinători. S-a acumulat multă tensiune. Bineînţeles, şi de data aceasta, vociferau mai tare tocmai cei care nu reprezentau o urgenţă. De altfel, există o discrepanţă între numărul total de prezentări (606) şi numărul celor care au avut nevoie de internare (83). Această diferenţă arată că majoritatea cazurilor au fost urgenţe minore sau non-urgenţe. Cei mai mulţi au ajuns la UPU din cauza consumului excesiv de alimente greu digerabile, dar şi din cauza băuturilor alcoolice. Alţii au neglijat tratamentul, aşa că destui pacienţi cardiaci sau diabetici au avut probleme de sănătate. Spre deosebire de anul trecut, acum au fost foarte multe accidente rutiere. Numai pe data de 15 aprilie au fost 16 astfel de evenimente, trei dintre acestea soldându-se cu victime multiple”, a declarat Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.