Filarmonica „Oltenia”: „Zilele Muzicale Aniversare – 67”

0
139

Cu prilejul împlinirii a 67 de ani de la înfiinţare, Filarmonica „Oltenia” organizează, în perioada 17-30 aprilie, „Zilele Muzicale Aniversare”. Programul a debutat joi, cu Concertul extraordinar de Paști, și va continua cu alte evenimente muzicale: un recital de harpă susținut de Rozalia Pataki (23 aprilie), un Concert de concerte cu Valentin Doni la pupitrul dirijoral (25 aprilie) și un recital al pianistului Adrian Radu (30 aprilie). De asemenea, vor avea loc Ziua Porților Deschise și o întâlnire cu reprezentanți ai breslelor profesionale, sub genericul „Prietenii Filarmonicii au cuvântul” (24 aprilie), ca și o întâlnire colocvială cu foști directori și actualul manager, prilej cu care se va discuta despre «Filarmonica de Stat „Oltenia” – Istorie şi contemporaneitate» (28 aprilie).

Rozalia Pataki susține un recital de harpă în Salonul „Minerva”

Miercuri, 23 aprilie, craiovenii sunt invitați, de la ora 19.00, în Salonul „Minerva”, pentru a audia un recital de harpă susținut de Rozalia Pataki. Tânăra muziciană – în prezent artist instrumentist în Orchestra Filarmonicii „Oltenia” – propune spre audiție un program atractiv și variat, cu lucrări precum „Sarabandă” de Johann Sebastian Bach, „Vals” de Johannes Brahms, „Tango” de Carlos Salzedo, „Chaconne” de Jeremiah Clarke, creații de Wolfgang Amadeus Mozart, Nikolai Titov, John Thomas, Scott Joplin, Skaila Kanga, Sergiu Natra, Marţian Negrea și Carmen Petra-Basacopol. Biletele pentru recital pot fi achiziționate de la Agenția Filarmonicii, la prețurile de 5 și 10 lei.

Născută în anul 1987, la Reşiţa, Rozalia Pataki a început studiul harpei la vârsta de zece ani, în cadrul Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, cu prof. Stella Dinulescu, de a cărei îndrumare a beneficiat inclusiv pe parcursul studiilor universitare finalizate la Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timişoara. Apoi, în anul 2010, şi-a finalizat studiile de master în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ muzical superior, sub îndrumarea prof. univ. dr. Ştefana Graţiela Negruţiu, la secţia de Stilistică a interpretării muzicale – muzică de cameră.

Abordează stiluri şi genuri muzicale diferite, atât în domeniul muzicii de cameră, cât şi al concertului cu acompaniament de orchestră. A susţinut recitaluri solistice şi în cadrul unor manifestări artistice, precum Festivalul Muzicii de Cameră – Timişoara, Festivalul „Nichita Stănescu”, Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală” (ediţia a 40-a, 2013).

67 de ani de când Regele Mihai a promulgat legea înființării instituției

La 17 aprilie 1947 Regele Mihai I a promulgat Legea nr. 131, prin care a luat fiinţă Orchestra Filarmonică „Oltenia”.

În ziua de 18 aprilie a avut loc concertul inaugural al Orchestrei Filarmonice „Oltenia”. Astfel, sub bagheta dirijorului Mircea Bârsan, violonista Gaby Grubea a interpretat Concertul în Mi minor pentru vioară, op. 64 de F. Mendelssohn-Bartholdy. De asemenea, în programul concertului  din acea seară s-au regăsit Simfonia a III-a în Mi bemol major, op. 55, „Eroica” de L. van Beethoven şi Uvertura operei „Ruslan şi Ludmila” de M. Glinka.

Stagiunea 1947-1948 avea să confere o tot mai pronunţată continuitate acestei orchestre care număra la acea oră aproximativ 65 de instrumentişti, dintre care 47 erau craioveni. Conducerea Filarmonicii „Oltenia” i-a fost încredinţată lui Gh. Petrescu, la data respectivă principalul animator al vieţii muzicale craiovene. De la început s-a acordat o importanţă deosebită promovării muzicii autohtone. Se cântau lucrări de George Enescu, Alfred Alessandrescu, Theodor Rogalsky, Constantin Silvestri, Ion Dumitrescu ş.a.