STS câştigă “Premiul 112 pentru o viaţă mai sigură”

0
350

Serviciului de Telecomunicaţii Speciale i-a fost înmânat Premiul pentru excelenţă Contribuţii remarcabile în educare şi informare 112, în cadrul Galei Europene a Premiilor 112, desfăşurată la Riga, în Letonia.

România şi alte opt state premiate  au fost recompensate pentru devotamentul cu care au promovat şi îmbunătăţit Numărul de Urgenţă 112 în prezenţa a peste 300 de reprezentanţi ai serviciilor de urgenţă, ai unor instituţii europene şi organizaţii internaţionale, furnizori de soluţii  La ceremonia organizată de Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă (EENA) în colaborare cu Secţiunea Serviciilor de Urgenţă din cadrul Uniunii Europene participanţii au ţinut un toast ca semn de recunoştinţă şi de susţinere pentru câştigătorii din România, Franţa, Olanda, Finlanda, Polonia, Slovacia, Croaţia şi Letonia. Premiul internaţional obţinut de STS este al treilea după cele din 2009, tot pentru educare  – informare, şi în 2012 pentru salvarea remarcabilă a unui grup de turişti belgieni. Ultimul Eurobarometru al Comisiei Europene, referitor la Numărul unic european de urgenţă 112, arată că România se află pe primul loc la informarea şi educarea populaţiei în UE.

În România, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în calitate de administrator al Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, desfăşoară activităţi de educare – informare: în zonele turistice montane şi pe litoral, campanii în gări, aerogări, trenuri, staţiile de metrou şi pe principalele drumuri naţionale, difuzare de spoturi 112 la posturile de radio şi televiziune, vizite ale elevilor în dispeceratele 112, o amplă acţiune cu Biserica Ortodoxă Română dar şi multe alte activităţi punctuale. “A fost o concurenţă acerbă, cu un nivel de implicare remarcabil, însă unele „stele” au strălucit mai mult decât altele. Sperăm ca “eroii” pe care i-am cunoscut în această seară să continue să ne inspire pe toţi să contribuim la o societate mai sigură, a spus Olivier Paul – Morandini, preşedintele şi fondatorul EENA.

112 – unul dintre cele mai renumite  şi de succes branduri româneşti

 

Gala de premiere 112 este singura ceremonie europeană menită să recompenseze excelenţa în domeniul serviciilor de urgenţă. Organizată anual de către Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă , acest eveniment aduce în  atenţie contribuţiile remarcabile ale organizaţiilor şi ale cetăţenilor în salvarea de vieţi. “112 a devenit unul dintre cele mai renumite  şi de succes branduri româneşti. Acest lucru se datorează şi acţiunilor de educare – informare desfăşurate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Premiul este şi al jurnaliştilor, al instituţiilor media din România care ne-au ajutat şi împreună cu care am reuşit să demonstrăm că dacă ai un scop nobil, în interesul oamenilor, poţi face campanii sociale cu efecte maxime şi dacă ai bani foarte puţini.        Premiile 112 din acest an sunt rezultatul unor acţiuni remarcabile în domeniul serviciilor de urgenţă şi salvare. Selecţia a fost riguroasă, cinci experţi independenţi analizând mai multe nominalizări pe categorii iar apoi membrii EENA si-au dat votul final”,  a precizat, purtătorul de cuvânt al STS, colonel Adrian Fulea.

 

–  Numărul pan-european de urgență 112 a fost creat în 1991.

– În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă a devenit operaţional în toată România şi este administrat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale

– Din anul 2008, 112 este unicul număr de urgență care poate fi folosit, non-stop, de pe orice telefon fix, telefon public sau mobil pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară a Uniunii Europene.