Ponta: „În Săptămâna Mare, Guvernul Boc a ţinut să-şi bată joc de oameni”

0
56
Victor Ponta

Guvernul Boc şi-a asumat, ieri după-amiază, răspunderea pe legea care plafonează salariile profesorilor în acest an şi pe Codul Dialogului Social. Aşa cum a stabilit Parlamentul, asumarea răspunderii s-a făcut în două şedinţe separate ale Camerelor reunite, la care au luat parte doar reprezentanţii puterii, aleşii USL luând decizia de a nu participa. Prima dată, Executivul a venit în faţa senatorilor şi deputaţilor cu Legea privind salarizarea cadrelor didactice în 2011. „Acest proiect de lege este necesar pentru că astăzi România nu are posibilitatea să majoreze salariile profesorilor cu 50%. Spun asta în condiţiile în care, datorită practicii neunitare existente la nivelul ţării, în unele judeţe, Suceava şi Botoşani, s-au obţinut, prin sentinţe, reîncadrări pe salarii majorate cu 50% . Altfel spus, astăzi, în România, pentru aceeaşi funcţie, doi profesori din judeţe diferite au salarii diferite, unul cu 50% majorat, altul – nemajorat. Această lege nu este una de plafonare a salariilor profesorilor, nu este o lege care să uniformizeze salariile profesorilor, nu este o lege care să îngheţe salariile profesorilor, este o lege care spune doar că, în 2011, salariile nu pot fi majorate cu 50%”, a declarat premierul Emil Boc. Înainte de asumarea răspunderii liderul PSD Victor Ponta a declarat că demersul Guvernului „este neconstituţional, este ilegal şi este o sfidare la adresa populaţiei României, fie că vorbim de profesorii care au câştigat în instanţă drepturile care le-au fost acordate, fie că vorbim de adoptarea Codului de Dialog Social, fără niciun fel de dialog. Săptămâna aceasta, în Săptămâna Mare, Guvernul Boc a ţinut să-şi bată joc de oameni cu aceste legi neconstituţionale şi cred că trebuie să-şi ducă crucea acestei săptămâni în faţa oamenilor”.