Pan Group: Cifra de afaceri în 2010, mai mare cu 15% faţă de anul 2009

0
674

Grupul de firme Pan Group, unul dintre cei mai importanţi jucători din România pe piaţa de morărit şi panificaţie, a încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri mai mare cu 15% faţă de anul 2009. La sfârşitul unui an plin de provocări, în care economia a resimţit impactul crizei, cifra de afaceri a grupului de firme, format din Pan Group, Pan Distribution, Pan Dynamyc şi Secombi, a cunoscut o creştere importantă, fiind cu 15% mai mare în 2010, în raport cu anul 2009; dacă anul 2009 a fost încheiat cu o cifră de afaceri netă de 106.265.866 lei, la finalul anului 2010 acesta a fost de 122.080.300 lei.

„Dat fiind faptul că întreg mediul economic a resimţit o serie întreagă de efecte negative, cauzate de creşterea fără precedent a grâului, zahărului, combustibilului şi nu numai, suntem satisfăcuţi de această performanţă, care, până la urmă, este în conformitate cu ceea ce ne-am propus pentru această perioadă”, afirmă Florin Busuioc, Marketing Manager al companiei Pan Group.

De asemenea, Pan Group şi-a extins reţeaua proprie de magazine, deschizând în 2010 încă 28 de unităţi şi totalizează în prezent un număr de 45. În acelaşi timp, beneficiind de laboratoare proprii de cofetărie şi patiserie, s-a orientat spre deschiderea de cofetării şi cafenele sub marca „Bianco”.