M. Costea se antrenează deja cu Steaua – „Craiova nu ajungea în această situaţie dacă nu pleca Piţurcă”

0
151

Vândut deja de Adrian Mititelu Stelei în urmă cu aproape o lună, Mihai Costea s-a alăturat deja echipei din Ghencea, chiar dacă înţelegerea era valabilă abia din vară. „Aşa s-au înţeles Gigi Becali cu Mititelu, să vină încă de acum la Steaua” a explicat trecerea prematură a atacantului la clubul roş-albastru antrenorul Sorin Cârţu. ”Mă antrenez cu Steaua chiar dacă nu am drept de joc, mă ajută să mă intregrez mai repede, să îmi cunosc colegii. Consider că cei de la Craiova nu mai aveau nevoie de mine şi de aceea am ajuns la această soluţie să plec deja la Steaua. Am rămas în relaţii bune cu Mititelu şi cu toată lumea de la Craiova, le doresc să se salveze de la retrogradare, pentru că nu pot uita aşa de repede cei 6 ani petrecuţi acolo” a declarat atacantul de 22 de ani. Nilă” este convins că îndepărtarea lui Victor Piţurcă a contribuit în mare măsură la situaţia dramatică în care a ajuns Universitatea Craiova: „Dacă nu pleca Piţurcă nu se ajungea aici, jucătorii rămâneau la echipă şi cu Iliev, Găman, Bărboianu, Wobay, Dilevski, Dina alta era poziţia Universităţii în clasament. La Craiova, vă spun sincer, jucătorii au valoarea individuală, dar echipa nu a mers din cauza a mai multor probleme. Nu este adevărat că eu, fratele meu şi Prepeliţă stricam atmosfera la Craiova. Păcat că nu am reuşit să formăm o echipă, totul s-a rupt în urmă cu doi ani, când eram la un pas de Europa League”.

Despre plecarea lui Mihai Costea, Adrian Mititelu a declarat: „Gigi Becali m-a sunat să mă întrebe care e situţia lui Mihai Costea şi i-am zis că nu e în lot pentru meciul ăla. Eu i-am zis lui Gigi că poate să se antreneze cu Steaua, dar la mine n-a venit să mă întrebe. Să vedem dacă la Steaua se mai supără că nu-l bagă titular. Din cauza asta s-a dus să se antreneze la Steaua, s-a supărat că Reghecampf nu l-a băgat în echipă.
Să vadă el de la vară ce bine era la Craiova. Dar trebuia să treacă să-l salute pe patronul care l-a crescut. Nici nu vreau să mai dezvolt subiectul, să fie sănătos. A fost unul dintre cei mai ajutaţi jucători, cred că e conştient de asta. El nu a mai aşteptat să-şi termine contractul cu Universitatea, să ajute echipa să iasă din situaţia dificilă în care se află echipa.El n-a mai aşteptat, i-a dar Gigi Becali primă de instalare, şi-a luat maşină şi a fugit la Bucureşti”.