Confuzia de logică elementară a ministrului Agriculturii!

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, la nivel discursiv, se dovedeşte nu atât inabil, cât catastrofal. Un monument de lirism, metafizică şi reverie dadaistă. Ieri a revenit la o pocită declaraţie anterioară, în care îl citase cu admiraţie pe „domnul nostru preşedinte Nicolae Ceauşescu”, opinând că acesta, într-o împrejurare, ar fi afirmat că „stuful e aurul verde al României”. Discuţia respectivă era legată de faptul că fusese declarată „păşune” o zonă de stuf din Deltă –mlăştinoasă, fără legătură cu termenul clasic de păşune- despre care s-a discutat îndelung în ultima vreme. Prima nedumerire la întortocheatul viraj al ministrului Florin Barbu este generată de propria afirmaţie: „Nu am cum să fiu nostalgic după regimul comunist, pentru că eu aveam 10 ani atunci”. Şi aici are dreptate. Atunci de unde a scos afirmaţia, conform căreia, fostul lider comunist de la Bucureşti ar fi spus, despre stuful din Deltă că „e aurul verde al României”? Din lecturi, din auzite, de unde, fiindcă –din câte ştim- pădurea era aurul verde al ţării şi nicidecum stuful, exploatat totuşi ca materie primă pentru fabricile de producere a celulozei de proastă calitate. Ministrul Florin Barbu n-are cum să fie un nostalgic –asta categoric- numai că îşi apără afirmaţia, la care făcuse referire, într-o logică oloagă, invocând „starea de oboseală” datorită căreia n-a fost inspirat. Motivul? Avusese discuţii cu mediul asociativ privind noile depuneri de cereri pentru subvenţiile pe anul în curs, mai exact se epuizase fizic şi psihic în dezbaterile cu fermierii, atât cu privire la sistemele de irigaţii, cât şi cu privire la problemele din zootehnie, sectorul vegetal ş.a.m.d.. Vrând să circumstanţieze o „luare pe arătură” -inepţii solemne, gogomănii, care s-au înghesuit într-o frază atât de lungă-, a încercat, neinspirat, să-l ducă pe intervievator spre lumină, bucurie şi… sistemele de irigaţii, după care într-adevăr rămâne nostalgic. S-a aferat cu o candoare naivă, fără ca la baza unei astfel de “fermentaţii” să stea o realitate concretă, fiindcă nu poţi fi nostalgic decât după un conţinut de viaţă, o opţiune inaugurală, o amintire, un pariu propriu. Te freci la ochi nu alta, de atâta tristeţe şi oboseală, chiar surmenaj, a ministrului Florin Barbu. Care a găsit de cuvinţă să treacă la folosirea „patriotică” a limbii. Sigur, nimeni nu e perfect. Cine are probleme cu exprimarea, are cu siguranţă probleme de logică. Iar cine are astfel de probleme, nu poate fi de mare folos în sfera puterii. De ani de zile toţi predecesorii săi în funcţia de ministru n-au făcut altceva decât au evocat sistemele de irigaţii din vremea pomenită, în care, cel puţin la nivel declarativ, s-au investit fonduri imense în reabilitarea şi deplina lor funcţionare, chiar dacă nu mai sunt, prin consumul mare de apă şi energie, deplin eficiente. Dacă vechea infrastrutură de irigaţii din vremea „ailaltă” ar fi deplin funcţională, ţara ar rămâne fără curent electric. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) suprafaţa irigabilă este mai mică de un milion de hectare, dar chiar pentru această suprafaţă nu se poate asigura apa necesară, cu precădere în perioadele critice ale stării de vegetaţie a culturilor agricole. Cei mai mulţi fermieri, din spaţiul UE, folosesc „sistemul prin picurare”, dar astfel de sisteme necesită investiţii consistente (4.000 euro la hectar). Tehnologia cu utilizarea pivoţilor este pretabilă, dar şi aici sunt discuţii interminabile. Aşa cum s-a justificat ministrul Florin Barbu trădează altceva: nu este categoric un nostalgic, în sensul în care este folosit termenul, ci un „aerian” în politicile agricole comune, în problemele concrete ale agriculturii româneşti, cu fermierii iritaţi de ceea ce se întâmplă cu afluxul de cereale şi plante tehnice din Ucraina şi atâtea altele, încât nu puţini se târăsc mai chinuit decât sergentul lui… Vasile Alecsandri. Îngrijorător este faptul că suprafeţele destinate culturilor cerealiere se reduc. În Dolj de pildă, suprafaţa destinată culturii grâului, în toamna trecută, a fost mult redusă faţă de anii precedenţi. Prin toată pledoaria sa ministrul Agriculturii s-a dovedit un gargaragiu, animat de duhovnicească blândeţe. Nu evocarea fostului lider comunist de la Bucureşti, altminteri într-un context aiuristic, este problema lui Florin Barbu, ci mai degrabă… balanţa comercială, pe seama importurilor de produse agro-alimentare. Şi drumul redresării ei e lung şi în pantă.