Comisia publică Raportul general pentru anul 2022: solidaritatea UE în acțiune în contextul provocărilor geopolitice

0
431

Raportul prezintă principalele activități ale UE din 2022, cu un accent puternic pe răspunsul UE la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și pe solidaritatea de neclintit cu Ucraina

Este de menționat, în special, faptul că UE a adoptat peste 200 de măsuri menite să ajute statul și poporul ucrainean și să sprijine statele membre în abordarea, în principal, a consecințelor asupra economiei și securității energetice ale Europei. Aproximativ 4 milioane de persoane care au fugit din calea războiului au beneficiat de protecție temporară în statele membre. UE a adoptat nouă pachete de sancțiuni aspre pentru a reduce capacitatea Rusiei de a purta războaie și a mobilizat aproape 50 miliarde EUR în sprijinul Ucrainei.

De asemenea, UE a acționat în mod decisiv pentru a-și elimina treptat dependența de combustibilii fosili din Rusia, pentru a sprijini cetățenii care se confruntă cu facturi ridicate la energie și pentru a accelera tranziția UE către o energie curată. Datorită planului său REPowerEU, și-a diversificat treptat sursele de aprovizionare, a atins niveluri record de stocare a gazelor (peste 95 % în noiembrie) și și-a depășit obiectivul de reducere a consumului de gaze.

De asemenea, UE a continuat să obțină rezultate în ceea ce privește agenda sa verde și creșterea durabilă și favorabilă incluziunii, precum și să pună în aplicare, cu succes, planul de redresare NextGenerationEU în valoare de 800 miliarde EUR. UE a rămas pe calea Pactului verde: emisiile sale interne nete au fost cu 30 % mai mici decât în 1990 și este pe drumul cel bun în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor pentru 2030. De asemenea, UE și-a majorat obiectivul pentru 2030 privind sursele regenerabile de energie la 45 % în comparație cu obiectivul anterior de 40 %; s-a ajuns la acorduri politice importante privind revizuirea schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii, crearea unui Fond pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice și punerea în aplicare a noului mecanism de ajustare la frontieră în funcție de carbon.

În sectorul digital, anul a fost marcat de adoptarea Actului legislativ privind serviciile digitale și a Actului legislativ privind piețele digitale, precum și a noilor reglementări privind încărcătoarele universale. În ceea ce privește egalitatea, s-au luat hotărâri decisive în ceea ce privește Directiva privind femeile în consiliile de administrație, măsurile privind transparența salarială și Directiva privind salariile minime adecvate.