Fost premier al Italiei (2013-2014), ex-europarlamentar (2004-2009), profesorul universitar în vârstă de 54 de ani, Enrico Letta, se arată uimit de lipsa de anticipare, absenţa dramatică a solidarităţii, incapacitatea gestionării colective a situaţiei la nivelul UE şi exprimă rezerve în legătură cu supravieţuirea blocului comunitar. Poate pripite, de rezerve este vorba, dar în orice caz de luat în seamă. Ca preşedinte al Institului „Jacques Delors”, decan al Şcolii de Afaceri Internaţionale de Ştiinţe Politice din Paris, nu-şi poate explica cum în acest spaţiu absolul unic, cu o concentrare şi o interacţiune a ţărilor şi naţiunilor cum nu s-a mai văzut, se poate propaga la o asemenea manieră atât de extensivă coronavirusul. Enrico Letta lasă să se înţeleagă nu o prindere „pe picior greşit”, a liderlor UE, cât o expectativă, realmente nejustificată, în faţa unei ameninţări teribile, comparată cu războiul. Trimiterea la recesiune economică 2008-2009 este firească, fiindcă atunci marile puteri ale economiei mondiale au realizat că bula speculativă a navigat pe World Wide Web cu o viteză ameţitoare şi miliarde de dolari şi euro s-au evaporat în timp record. Ce au făcut atunci băncile? Au cerut intervenţia… statului. Singurul doctor, statul, prin conducătorii săi din epocă, a conştientizat dezordinea mondială în care se aflau principalii protagonişti. Injectând resurse publice pentru recuperarea băncilor, guvernele succesive au fost contaminate de un alt virus, mult mai puternic: neoliberalismul economic care se va transforma în ideologie neoliberală. Astăzi, în faţa crizei sanitare cauzată de coronavirus, sitemul economic neoliberal şi ideologia sa îşi arată limitele. El prezintă un risc imens de destabilizare şi schimbarea sa a devenit imperativă. În Franţa, de peste un an medicii, infirmierii, cercetătorii s-au mobilizat pentru a protesta contra politicii neoliberale ale guvernului Edouard Philippe, denunţând degradarea spitalelor publice. Din aceste motive au şi rămas neîncrezători în faţa contradicţiilor din discursul solemn al preşedintelui Emmanuel Macron la 12 martie a.c. care a menţionat „cea mai gravă criză sanitară pe care Franţa a cunoscut-o de un secol” şi a făcut elogiul… statului providenţial şi spitalelor publice. Discursul lui Emmanuel Macron a fost salutat tocmai pentru că el nu corespunde practicii sale de guvernare. În numele eficienţei economice numeroase spitale au fost închise şi în Franţa, costurile de funcţionare au fost reduse, ca şi resursele de cercetare. Numeroşi şefi de spitale publice au demisionat pentru a protesta contra politicii neoliberale a lui Macron. Se vorbeşte mult de consecinţele economice a actualei pandemii. Este urgentă redefinirea rolului statului, atât în Europa, cât şi în America Latină şi majoritatea ţărilor lumii. Când guvernele social-democrate, conduse de Sorin Grindeanu, apoi Mihail Tudose şi Viorica Dăncilă, cu toată opoziţia adversarilor politici, prin politici sociale oportune au mărit salariile personalului medical, şi nu numai, nu s-au ales decât cu ceea ce bine se ştie, dar modul lor de guvernare a fost criticat tocmai pentru a se provoca moartea brutală a statului providenţial. Învăţături de minte sunt destule. Să ne reamintim cum rituos clama ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, în noiembrie anul trecut că Învăţământul şi Sănătatea nu sunt priorităţi. I s-a întâmplat ceva pentru aberaţiile rostogolite în spaţiul public? Vom traversa momentele grele în care ne aflăm, şi cu siguranţă multe se vor schimba. Printr-o hotărâre de guvern premierul Ludovic Orban a aprobat 42 milioane de lei pentru ministerul Sănătăţii, pentru centrele de carantină. Dar sunt încă multe de făcut în domeniul sănătăţii, inclusiv rechemarea medicilor plecaţi în Europa, şi mai buna lor retribuire, aşa cum, ne place sau nu, au făcut-o guvernele social-democrate.
