Pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, dacă fapta duce la decesul uneia sau mai multor persoane, prevede proiectul de OUG de modificare a Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptat de Guvern, la propunerea Ministerului Justiţiei.
Potrivit documentului, se modifică articolului 326 privind falsul în declaraţii, prin majorarea minimului special în cazul infracţiunii tip şi introducerea unei forme agravate la alineatul (2), respectiv “fapta prevăzută la alineatul (1), săvârşită pentru a ascunde existenţa unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”.
De asemenea, s-a decis modificarea conţinutului articolului 352 – zădărnicirea combaterii bolilor, prin introducerea unor noi fapte în sfera dreptului penal şi prin majorarea limitelor de pedeapsă.
Astfel, se arată în proiectul adoptat, la alineatul (1) se incriminează, distinct de producerea sau nu a unei urmări, nerespectarea dispoziţiilor autorităţilor privind carantina sau spitalizarea, urmând a se pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
La alineatul (2) al aceluiaşi articol, legiuitorul a stabilit o majorare a pedepselor pentru persoanele care, nerespectând măsurile dispuse, determină răspândirea unei asemenea boli, fapta fiind pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani.
O altă modificare adusă legii prevede sancţionarea cu până la 15 ani de închisoare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, dacă fapta duce la decesul unei persoane.
“O serie de noi texte propuse vizează noi forme de agravare, fie cu privire la persoanele care cu bună ştiinţă săvârşesc fapte prin care transmit o boală infectocontagioasă, fie cu privire la consecinţele care pot consta în vătămarea corporală sau moartea uneia sau mai multor persoane. Textele propuse sunt următoarele: (3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care ştie că suferă de această boală se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (6) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, potrivit proiectului de OUG.
De altfel, s-a stabilit şi o incriminare nouă – articolul 352 indice 1, respectiv “a omisiunii declarării unor informaţii esenţiale pentru depistarea şi izolarea la timp a persoanelor infectate sau suspecte că ar fi infectate cu o boală infectocontagioasă”, care va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.